Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa porcină a intrat în Penitenciarul Botoşani

Publicat in Adevarul, joi 31 decembrie 2009 ·

Un gardian şi doi deţinuţi au fost diagnosticaţi cu gripă nouă. Alte 12 persoane private de libertate prezintă simptome ale bolii şi sunt sub tratament.

Institutul Cantacuzino a confirmat zilele trecute prezenţa virusului A H1N1 la doi deţinuţi şi la unul dintre paznicii Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Botoşani. La începutul săptămânii trecute, cei trei acuzau dureri de cap, stări de vomă şi temperatură ridicată şi au fost internaţi la Secţia de Boli Infecţioase.

Celulele în care au stat cei doi deţinuţi au fost dezinfectate, iar colegii de cameră sunt ţinuţi sub observaţie. Toţi au intrat în contact cu bolnavii. Aveau stări febrile, ameţeli, cefalee şi acuzau dureri abdominale“, a spus Ecaterina Chihaia, şef la Sanepid. Deţinuţii sunt ţinuţi sub supraveghere cu suspciune de gripă porcină şi primesc tratamet. Între timp, medicii le-au recoltat probe pe care le-au trimis la laborator pentru analize.

„Am luat măsura legală de izolare a camerelor din zonă, iar situaţia este sub control. La nivelul instituţiei nu se impun alte măsuri şi nici carantina“, a spus Iulian Dărângă, purtător de cuvânt al Penitenciarului.

Mai puţin de jumătate dintre angajaţii închisorii şi persoanele private de libertate au acceptat să se vaccineze împotriva gripei noi. O persoană a murit, iar 600 au contactat virusul A H1N1 în ultima lună. Majoritatea bolnavilor sunt elevi şi cadre medicale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acte false românești pentru 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. Printre ei, bărbatul arestat pentru incendierea casei premierului britanic

Gandul acum 24 minute
Pe raza județului Botoșani sunt efectuate 206 percheziții, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Perchezițiile vizează o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu

Timiş: Poliţişti de frontieră, ridicaţi de ofiţerii DGA pentru fapte de corupţie

News.ro acum 24 minute
Şase poliţişti de frontieră, de la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, sunt cercetaţi de ofiţerii DGA pentru fapte de corupţie. Pentru cinci dintre ei a fost emis mandat de aducere la audieri. Aceştia au primit, pentru îndeplinirea

Curtea Constituțională discută azi contestația la numirea lui Mihai Busuiov în funcția de judecător CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător CCR, potrivit calendarului instituției. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței CCR a fost inclusă „sesizarea de neconstituționalitate a

FOTO Dinamo și-a prezentat noul echipament Puma pentru sezonul viitor: „O nouă eră începe acum!”

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Dinamo și-a prezentat marți, 1 iulie, noul echipament Puma pentru sezonul 2025-2026. „Câinii” au renunțat la colaborarea cu Macron, fostul sponsor tehnic, iar astăzi au publicat imaginile cu noile „haine” pentru stagiunea care bate la ușă. Dinamo BR

Analiză: Dobânzile creditelor ipotecare vor creşte în a doua jumătate a anului

News.ro acum o ora
Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul de credite ipotecare noi acordate în prezent, cât şi cele variabile, vor creşte în a doua parte a anului, arată o analiză realizată de brokerul onlin

Informări publice - 1 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 8 ore
BUTA LILIANA anunţă că s-a emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE – Autorizaţia de Construire nr. 37 din 13.03.2025, pentru „CONSTRUIRE LOCUINŢE CUPLATE”, str. Paltinului, nr. 28 Săcele - Braşov.

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Ziua Constanta acum o ora
Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și

Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50 de lei / Recomandările ANRE

News.ro acum 2 ore
Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50

Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie. Ce spun reprezentanţii ASF şi asigurătorii

News.ro acum 4 ore
Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie, însă eprezentanţii ASF şi majoritatea asigurătorilor susţin că măsura va genera modificări minore în privinţa nivelului acestora. Viorel Vasile, şeful Safety Broker, liderul pieţ

Tăierile de ajutor umanitar ale lui Trump ar putea provoca 14 milioane de decese până în 2030

BusinessMagazin acum 25 minute
Măsura preşedintelui Donald Trump de a reduce cu peste 80% fondurile americane destinate ajutorului umanitar extern ar putea cauza peste 14 milioane de decese suplimentare până în 2030, avertizează un studiu publicat în revista medicală The Lancet.

Vremea

București
acum

25°
mar.

19°/32°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

22°/35°
Iasi
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/32°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/28°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/28°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/32°
mie.

15°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°