Locuitorii din Capitală au început să se pregătească de petrecerea Noului An, chiar dacă până la intrarea în 2010 au mai rămas câteva ore. Mijloacele de transport în comun au devenit mai aglomerate, iar pe unele artere se circulă destul de greu.
În această noapte, în Bucureşti vor avea loc două mari concerte, organizate de Primăria Capitalei şi de Pro TV. În jurul locaţiilor celor două spectacole, Piaţa Revoluţiei, respectiv Piaţa Constituţiei, se organizează Revelionul în discoteci, locaruri şi restaurante, ceea ce face ca zona dintre Piaţa Unirii şi Piaţa Romană să fie cea mai aglomerată la trecerea dintre ani.
Astfel, joi-seară, traficul pe magistralele de metrou era destul de aglomerat, cu un flux destul destul de mare de pasageri pe rutele menţionate mai sus. Locuitorii Capitalei au preferat mijloace de transport în comun poate şi pentru faptul că vor consuma băuturi alcoolice.
Mijloacele de transport în comun vor circula toată noaptea în Bucureşti. Între orele 23.30 - 5.30, RATB va prelungi programul de circulaţie pentru 29 de linii de transport în comun, care vor funcţiona la intervale de 30 de minute. Acestea vor urma, în general, traseele de bază, fiind orientate spre zona Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii.
Astfel, se circulă pe următoarele linii: 5, 7, 20, 21, 27, 32, 34, 41, 44, 45, 46, 55, 76, 85, 93, 104, 117, 123, 131, 137, 168, 178, 311, 313, 323, 331, 368, 385 şi 616.
În plus, între orele 1.00 - 3.00, se vor organiza 4 linii speciale, care vor pleca de la Piaţa Unirii (capătul liniei 783) spre cartiere, pe următoarele trasee:
1. Piaţa Unirii - Bdul Unirii, Bdul Decebal, Şos. Mihai Bravu, str. Vatra Luminoasă, Bdul Pierre de Coubertin - Stadionul Naţional.
2. Piaţa Unirii - Bdul Regina Maria, Bdul George Coşbuc, str. Odoarei, Şos. Viilor, Şos. Giurgiului - CFR Progresul.
3. Piaţa Un