Pentru că fiul lor are numai două luni şi jumătate, Cristina şi Alin Ionescu nu şi-au făcut planuri de vacanţă iarna aceasta, preferând să petreacă cât mai mult timp cu Albert. Ca să nu stea singuri într-o casă atât de mare, ei i-au invitat pe toţi cei din familia lui Alin să petreacă împreună Revelionul.
Aceştia au acceptat bucuroşi să vină în Capitală tocmai de la Târgul Jiu, mai ales că au adus cu ei şi un partener pentru micuţul Albert. Este vorba despre fiul fratelui lui Alin, care este cu câteva luni mai mare. Chiar dacă nu au stat treji până la ora 12, cei doi băieţi i-au dat bătăi de cap Cristinei, care a avut ce strânge a doua zi după ei.