Zoom O credinţă de-o viaţă
După ce a murit tata, au venit la mine fruntaşii liberali – mi-l amintesc foarte bine pe doctorul Iancu Negruzzi, directorul spitalului din Ploieşti – şi mi-au spus că se va dezveli statuia lui I. G. Duca (ştiau prietenia cu tatăl meu) şi că ar fi bine să vorbesc eu la respectivul eveniment. Le-am spus că eu nu sunt membru al partidului, însă ei au insistat, explicându-mi că sunt liberal prin ceea ce a fost tatăl meu. Atunci, singurel, cu mintea mea, în faţa întregului guvern în frunte cu Tătărăscu (n.r. Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru 1934-1937; 1939-1940) am vorbit, am fost aplaudat, după care am fost chemat de primul ministru. Tătărăscu mi-a zis că l-a cunoscut pe tatăl meu şi că sunt un demn urmaş al lui. „Din clipa asta eşti membru al Partidului Naţional Liberal!“, mi-a spus Tătărăscu. Asta se întâmpla în 1936, după care am făcut războiul, iar când m-am întors din ultima campanie, în 1945, m-am dus şi am luat, împreună cu soţia mea, carnetul de membru al PNL. Carnetul meu poartă data de 1 noiembrie 1945, însă eu sunt mai vechi... Dacă Dumnezeu îmi mai îngăduie, aş vrea ca, în aprilie 2011, să-i invit pe bătrânii liberali să aniverseze 75 de ani de prezenţă activă într-un singur partid. Cu menţiunea că PNL nu a fost scos niciodată în afara legii, probabil dintr-o eroare a comuniştilor.
Zoom Mihai I, un copil căruia i s-au stricat rosturile
Pe Regele Mihai l-am cunoscut, cumnatul meu fiind coleg de liceu militar cu el, la Mănăstirea Dealu. De la cumnatul meu ştiu că Mihai I era un elev la locul lui, blând şi cu un bun-simţ care uneori ar fi acoperit şi alte merite ale lui. A fost un copil căruia i s-au stricat rosturile. El, dacă ar fi crescut sub oblăduirea Consiliului acela de Regenţă, sub tutela aceasta constituţională şi sub cea a mamei sale, cred că s-ar fi dezvoltat aşa cum s-ar fi cuveni
