La inceput de an, printre urari de bine si sperante, ar fi poate bine sa aruncam si o privire obiectiva catre noi. Cel putin doua sunt bolile perfide de mentalitate ale romanilor: lipsa dubiilor si obsesia aparentei.

Romanii pur si simplu stiu, in general fara sa fi citit, fara sa se fi documentat, fara ca macar sa fi intrebat, si, desigur, fara sa fi gandit. Cei mai multi se considera depozitarii de drept ai adevarurilor ultime, in general conspirationiste si autovictimizante.

Daca veti asculta discutiile de prin autobuze, de la coafor, in piata sau intre vecini in fata blocului, sau multe dintre postarile de pe forumuri, ele sunt pline de verdicte si certitudini fara fisura.

Formulari de tipul: "eu cred ca..." , "ma gandesc ca..." , "se pare ca...", "ma tem ca...", "suspectez ca...", "este posibil/probabil ca..." si altele asemenea sunt abolite in fata atotputerniciei certitudinii. Argumentele stiintifice sau logice se fac praf in fata doctului "lasa dom'le ca stim si noi!".

Iar cand, Doamne fereste!, vreun pardalnic de document sau orice alta proba nerusinata contrazice ceea ce stim nezdruncinat, genetic, avem o explicatie rapida. Nu, nu suficienta noastra, ci recursul la conspiratie: "Astia ne mint oricum!".

Si pentru ca stim foarte bine nici macar nu mai avem nevoie sa evoluam. Spre ce, cata vreme suntem deplini? Doar ca suntem victimele istoriei si ale unanitatii, suntem prea buni si, desigur, omniscienti si tocmai de aceea suntem atat de oprimati din cer, de pe pamant si chiar de sub el.

Cum nu prea avem dubii nici prin cap nu ne trece ca am putea fi, cu certitudinile noastre strivitoare si cealalta cohorta de defecte, principala sursa a necazurilor noastre.

Iar in Romania certitudinilor fata fisura, aparenta este regina. Nu conteaza ce esti, conteaza ce pari si, mai ales, ce s