După ce despre regele care i-a lăsat ţara în mână lui Antonescu s-a spus că este unul autoritar şi nu un dictator, părerile despre Mareşal s-au nuanţat şi ele, fără ca tactica şi acţiunile sale din timpul războiului să înceteze a fi supuse analizelor drastice. Iată câteva caracterizări din epocă.

Pamfil Şeicaru:

„Sub regimul Mareşalului Antonescu, hoţia şi jaful au fost înfrânate“

„La 6 septembrie 1940, în momentul când omul providenţial, Mareşalul Antonescu, lua în mâini destinele României, pe al cărui tron se urca tânărul nostru rege Mihai I, ţara se părea cu hotarele sfâşiate, neîncrederea, teama, descurajarea străbăteau sufletele tuturor şi toţi ne întrebam ce altă nenorocire vor aduce zilele următoare. Cu mulţimea refugiaţilor tălăzuindu-se pe drumuri, cu autorităţile evacuate, cu ştiri îngrijorătoare venite din locurile pierdute, populaţia şi pământul ţării era imaginea unui stat trăindu-şi ultimele zile. [...]

Sub regimul Mareşalului Antonescu, hoţia şi jaful au fost înfrânate, hărnicia şi cinstea s-au răspândit. În finanţele ţării s-a pus ordine, într-atât încât am avut excedente, tocmai când de aşteptat ar fi fost să nu le avem. Cheltuielile inutile au fost suprimate şi mareşalul a fost primul care a dat exemplul, punând la dispoziţia ţării fondurile ce-i erau atribuite.

Ca armata să poată spune pe câmpul de luptă ceea ce spune acum, ea a trebuit reorganizată, reînarmată şi reinstruită. Totul s-a făcut sub supravegherea Mareşalului, care şi-a găsit, în apropierea armatei, vechea şi nobila sa pasiune de militar. Iar când războiul a izbucnit şi Mareşalul a dat soldaţilor ordinul să treacă Prutul, acest ordin nu a fost un act simbolic, ci unul efectiv, fiindcă însuşi Mareşalul, aflat pe front, şi-a condus armatele peste Prut. [...]

Cei doi ani de regim ai Mareşalului Antonescu apar ca ani de renaştere a naţiunii. În pl