Zoom Despre autor
Adrian Cioroianu (n. 1967) este istoric, publicist, profesor universitar la Facultatea de Istorie. Printre cărţile publicate: „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc“ (2005), „Geopolitika Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială“ (2009).
Generalul – ulterior mareşalul – Ion Antonescu a fost i) un patriot, ii) un om integru, iii) ca şef al unui stat intrat în război nu şi-a luat nicio garanţie diplomatică, iar iv) ca tactician avea o bună pregătire, numai că a fost contrazis flagrant de desfăşurarea ca atare a războiului. Dar nu a fost şi nu este un erou.
Chiar dacă nu era – cum spune legenda – absolvent al şcolii militare de la Saint-Cyr (şi nicidecum „şef de promoţie“, cum scria Marin Preda în romanul „Delirul“), Ion Antonescu a fost un ofiţer român bine pregătit şi demn de uniforma armatei. Numai că – asemenea multor ofiţeri europeni de pe teatrele celui de-al Doilea Război Mondial – el a fost depăşit de evoluţia prea puţin convenţională a conflictului.
Antonescu a mizat totul pe cartea superiorităţii armatei germane. Era convins, în 1941, că Hitler va câştiga războiul şi că va fixa termenii păcii viitoare. Puţini mai sperau, în vara lui 1941, că Anglia nu va fi îngenunchiată – dar, ulterior, intrarea în război a SUA a schimbat datele problemei. Puţini mai credeau, în vara lui 1942, că URSS & Stalin mai au vreo şansă – dar episoade viitoare precum Stalingrad sau Kursk au întors sensul ofensivei. În faţa dârzeniei britanicilor, forţei Americii şi sacrificiului sovieticilor, Reich-ul german a intrat în agonie. Aliat al Germaniei, Antonescu a fost victima propriei sale încrederi totale în Hitler.
Aici apare a doua problemă: alianţa României cu Germania lui Hitler s-a făcut în termenii unui gentlemen agreement verbal, fără niciun acord scris. Orbit de încrederea în Hit
