Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roşul, albul şi negrul au predominat în topul rochiilor alese pentru noaptea de Revelion

Publicat in Adevarul, vineri 1 ianuarie 2010 ·

Ţinuta vestimentară pentru noaptea dintre ani s-a remarcat, în cazul doamnelor, prin rochiţe scurte, albe, negre şi roşii sau au optat pentru o combinaţie între aceste culori. Eleganţă şi-a spus cuvântul şi în ceea ce-i priveşte pe domni, care au evitat îmbrăcămintea sport şi au căutat, în general, cămăşi de culoare mov.

Spre deosebire de alţi ani, când rochiile lungi ţineau capul de afiş pe lista celor mai vândute articole de îmbrăcăminte pentru noaptea de Revelion, anul acesta au fost înlocuite de rochiţele scurte. Tinerele hunedorence au fost cele care au mers pe această linie vestimentară, în timp ce doamnele de vârsta a doua şi a treia au preferat sacourile şi fustele. Nici pantalonii nu au fost evitaţi. „În general, clienţii au optat pentru o ţinută vestimentară elegantă, dar care să poată fi purtată şi cu alte ocazii, nu doar în noaptea de Revelion”, a declarat Ligia Enache, vânzătoare la un magazin din Deva.

În ceea ce priveşte încălţămintea, pantoful elegant şi tocul cui s-au menţinut în clsamentul celor mai căutate articole. La capitolul accesorii, poşeta plic a înregistrat cele mai multe vânzări.

Rochiile scurte şi sexy au fost pe măsura costumelor alese de domni, care au evitat îmbrăcămintea sport sau au mers cel mult pe ideea unei perechi de blugi slim asortaţi cu o cămaşă în dungi şi o cravată. La capitolul culoare, şi de data aceasta au predominat nuanţele roşii, dar şi mov, în funcţie de preferinţe.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, garderoba a fost reînnoită atât de persoanele tinere, dar şi de cele de vârsta a doua. Dacă o rochie a putut fi achiziţionată cu preţuri cuprinse între 59 şi 600 de lei, o bluză a costat între 20 şi 165 de lei. Domnii au scos din buzunare sume de 30 de lei pentru o cravată, 200 de lei pentru un sacou şi circa 150 pentru pantaloni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 19 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 46 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 59 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°