Zoom Omul politic I. G. Duca
Ion Gheorghe Duca este asasinat la mai puţin de două luni de la numirea sa în funcţia de premier, din 14 noiembrie 1933, el ocupând până la acel moment un loc important în politica românească interbelică. Liberal, urmaş al lui Ionel I. C. Brătianu şi al lui Vintilă Brătianu în fruntea partidului, I. G. Duca a deţinut funcţiile de ministru al Educaţiei (1914-1918), ministru al Agriculturii (1919-1920), ministru al Afacerilor Externe (1922-1926), ministru al Afacerilor Interne (1927-1928). S-a manifestat categoric atât împotriva întoarcerii la tron a regelui Carol al II-lea pe care îl considera un aventurier, cât şi asupra activităţii Gărzii de Fier.
De altfel, una din primele măsuri luate ca premier a fost scoaterea în afara legii, în 10 decembrie, a acestui partid, fapt ce i-a adus şi moartea.
Regele Carol al II-lea avea cunoştinţă de la Gavrilă Marinescu, şeful Siguranţei, că se pregăteşte asasinarea premierului, însă nu a acţionat în niciun fel. Dimpotrivă, a favorizat. „Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe“, i-a ordonat lui Marinescu. Cazul Duca s-a finalizat fără a pune pe seama Gărzii de Fier acţiunea, considerată fiind un act personal al Nicadorilor.
I. G. Duca a fost chemat la Sinaia, imediat după câştigarea alegerilor, pentru o întrevedere cu Carol al II-lea. A plecat cu primul tren, cu pază foarte puţină, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii: Nicolae Constantinescu, Doru Belimaci, Ioan Caranica. După întâlnirea cu regele de la Peleş, Duca trebuia să revină la Bucureşti cu trenul de 21 şi 15 minute. Trenul a întârziat o oră, fapt ce nu i-a decumpănit pe asasini, care l-au aşteptat pe peron.
Până la vagonul guvernamental mai avea de făcut câţiva paşi. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, dar cineva a uitat să îl anunţe. O explozie, un nor de fu
