Candidatura lui Honorius Prigoana pentru un post de deputat in Colegiul 1 Bucuresti tradeaza, dincolo de orice alt comentariu, pozitia pe care tatal sau o ocupa in Partidul Democrat Liberal.
Influenta pe care a ajuns sa o exercite Silviu Prigoana in PD-L este, orice s-ar spune, spectaculoasa. Ea este insa si surprinzatoare in acelasi timp, daca ne gandim la rigorile si regulile impuse in acest partid de principalul sau lider.
Intr-un partid in care nimeni nu vorbeste aiurea, nimeni nu apare unde vrea, cand vrea si cum vrea, in care totul este controlat strict de catre cativa lideri, candidatura lui Honorius, dar mai ales comentariile lui Silviu Prigoana in legatura cu aceasta sunt un eveniment.
Exista si ceva nefiresc in aceasta candidatura a lui Honorius. Daca in aceste momente, cand in Parlament se duce o lupta apriga pentru pastrarea majoritatii pe muchie pentru Guvernul Boc IV, Partidul Democrat Liberal isi permite luxul de a face astfel de experimente sociale, trimitand in lupta pentru un post de deputat, mai ales la un Colegiu din Bucuresti, un tanar de 23 de ani fara nicio experienta politica, fara niciun stagiu de pregatire intr-o organizatie de tineret a partidului, in acest caz inseamna ca ceva scapa logicii normale in care orice cetatean ar fi tentat sa inteleaga initial politica.
Nu cred ca tine argumentul cu activitatea politica pe care Honorius Prigoana ar fi sustinut-o la Chicago pentru PD-L, indiferent cate voturi i-ar fi adus lui Basescu la alegeri. La fel ca si Elena Basescu, Honorius Prigoana reprezinta nu nepotismul, ci lipsa de consideratie a unui partid care gireaza si legitimizeaza dorintele, fantasmele si hachitele unor copii de bani gata, ale unor tineri care nu au luat contact cu realitatea decat in mod mediat de influenta numelui si banilor familiei din care provin.
Insa marea prob
