Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O petiţie online cere Guvernului român arestarea diplomatului Silviu Ionescu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 ianuarie 2010 ·

O petiţie online a fost iniţiată în Singapore pentru a cere Guvernului român arestarea şi judecarea diplomatului Silviu Ionescu, care, conform presei locale, ar fi autorul dublului accident petrecut la 16 decembrie şi soldat cu un mort şi trei răniţi, relatează The Temasek Review.

Cazul continuă să se afle în atenţia presei, în condiţiile în care un şofer de taxi susţine că l-ar fi transportat cu maşina pe însărcinatul cu afaceri al României la Singapore, Silviu Ionescu. Şoferul, care este prezentat doar cu numele de Neo, le-a declarat jurnaliştilor că a fost oprit într-o intersecţie, la ora locală 3.30, de un bărbat cu înfăţişare caucaziană, care purta o vestă. Ulterior, el le-a spus poliţiştilor că pasagerul era Silviu Ionescu.

Taximetristul afirmă că, la 10 minute după ce s-a urcat în maşină, Ionescu l-a întrebat cum poate lua legătura cu poliţia. El mai susţine că acesta a sunat la poliţie şi a anunţat că i-a fost furată maşina. Şoferul de taxi spune că diplomatul ar mai fi dat un alt telefon, dar conversaţia a avut loc într-o limbă străină.

Taximetristul a mai spus că, de obicei, aruncă bonurile, dar de data acesta l-a păstrat, deoarece i s-a părut ceva suspect când pasagerul l-a întrebat cum poate contacta poliţia. El a adăugat că a intenţionat să anunţe incidentul, dar a renunţat, până când a primit un telefon de la compania la care lucrează, în urmă cu o săptămână.

La 17 decembrie, presa locala scria co o maşină a Ambasadei României la Singapore a fost implicată într-un accident pe un bulevard la primele ore ale dimineţii de 16 decembrie, trei persoane fiind lovite în două intersecţii diferite. Poliţia a spus că maşina a lovit prima dată doi pietoni în jurul orei locale 03.00. Cei doi, în vârstă de 30, respectiv 24 de ani, au fost răniţi la cap şi transportaţi la spital. Unul dintre ei a decedat ulterior la spital. În urma invest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°