În principiu, am ajuns la ultima postare din această destul de lungă vacanţă literară. În opinia mea, prin numărul de cititori unici înregistrat, prin cel al comentariilor postate la fiecare text, dar mai ales prin tonul general lipsit, cu excepţiile de rigoare, însă foarte puţine, lipsit deci de „asperităţi”, experimentul a fost o reuşită. Peste două zile, voi posta articolul d-lui profesor Nicolae Hurduc despre reforma Univeristăţii, care sper să provoace o dezbatere interesantă, poate şi utilă, apoi mai vedem, poate încep să scriu din nou comentarii „la zi”, nu neapărat numai politice, că politica (noastră) în sine mi se pare groaznic de previzibilă şi tare plicticoasă. Sau poate mai postez cîteva poveşti. Povestirea de faţă a apărut în Semnele timpului, volumul meu de debut din 1988, în reeditările acestuia „pe hîrtie” şi on line, precum şi în La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi în ediţie definitivă, EuroPress Group, Bucureşti, 2007.

„Principiul său era că orice teorie din istoria naturii reprezintă o contribuţie la geneză, fiindcă în toate epocile spiritul omenesc concepe din nou creaţiunea şi că, în orice inter-pretare, nu trăieşte mai mult adevăr decât într-o frunză, care se desface ca să piară îndată.“ (Ernst Junger)

Mă numesc Matei şi sînt scriitor în cetatea Nur din Nordul Provinciei de la Nordul Estul Imperiului. Sînt cel mai de vază scriitor al cetăţii şi aceasta nu pentru opera mea propriu-zisă căci, deocamdată, nu am publicat nici măcar o singură plăcuţă de argilă, mai mult, pînă astăzi, nu am scris nici un rînd din Marea Operă. Celebritatea mea, celebritate pe care nu mi-o pune nimeni la îndoială, se sprijină, ca într-un baston puternic şi noduros, pe Marele Proiect. De mic copil, de cînd am învăţat ce este scrisul şi ce înseamnă o carte – o, cît îmi plăcea să privesc, pe furiş, de după perdea, munca încordată şi