Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a găsit o nouă modalitate inedită de a „lupta“ împotriva principiilor şi cutumelor capitaliste, inaugurând la Caracas un lanţ de restaurante fast-food, Comerso, unde un hamburger, numit sugestiv McChavez, costă de cinci ori mai puţin decât cel de la McDonald’s.
Un alt fel de mâncare low cost care se bucură de aprecierea localnicilor este aşa-numita „arepa", preparată din produse tradiţionale, ce se vinde cu un preţ aproape simbolic, de circa 50 de eurocenţi.
„Trebuie să venim de hac speculei sălbatice capitaliste. Venezuela va avea o piaţă socialistă, o economie planificată şi umană, pentru că economia de piaţă capitalistă este nedreaptă", a comentat Chavez cu câteva zile înainte de Anul Nou, cu ocazia inaugurării lanţului Comerso.
În faţa camerelor de luat vederi, el a mâncat prima „arepa socialistă", în timp ce ministrul Comerţului, Eduardo Saman, a fost filmat în timp ce prepara un suc de fructe şi încasa primii bani de la cumpărători.
Comentarii ironice
„Modelul pe care-l propune acum Chavez a dat faliment în toate ţările în care a fost încercat până acum, de la Uniunea Sovietică până la Cuba", apreciază economistul Jose Guerra. Hamburgerul socialist al lui Chavez nu are cum să fie benefic pentru economia Venezuelei, ţară ce deţine tristul record al celei mai mari inflaţii din America Latină (29%), în timp ce preţul petrolului (ce reprezintă 90% din export) a scăzut în ultimii doi ani cu aproape 40%, mai susţine Guerra.
Lanţul Comerso are însă şi alte planuri „antiimperialiste": organizarea unei reţele de magazine statale unde să se vândă alimente, automobile, medicamente şi aparatură electrocasnică la preţuri cu puţin peste cele de fabricaţie.