Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoinar în căutarea unui loc de muncă

Publicat in Adevarul, duminică 3 ianuarie 2010 ·

Un român a străbătut aproape jumătate de continent în căutarea unui salariu la fel de bun ca înainte de începerea crizei. După ce a colindat Norvegia, Italia, Anglia, România, Austria şi Franţa, Paul Dănuţ Stugaru a ajuns în Spania, unde refuzase iniţial să se mute din cauza salariului mic.

Criza economică l-a găsit pe Paul Dănuţ Stugaru (31 de ani), originar din Bacău, cu o slujbă bună. De profesie instalator, el lucra de cinci ani la o firmă din Germania şi avea un salariu de 2.500 de euro.

„Patronul firmei la care am muncit este german, iar soţia sa era din Spania. Avea lucrări în domeniul construcţiilor şi în Spania, aşa că, în urmă cu mai bine de un an, ne-a anunţat că închide firma din Germania şi se mută la Zaragoza. Mi-a propus să lucrăm împreună în Spania", povesteşte Paul.

Românul a refuzat oferta, pentru că salariul din Spania era mai mic, iar el avea nevoie de bani. Cu un an înainte, cu banii economisiţi în Germania, a încercat să deschidă o afacere în România.

„Criza din Europa este o joacă de copii pe lângă taxele şi impozitele din România. În şase luni nu mai aveam un ban din economiile cu care m-am întors acasă. Am fost nevoit să-mi caut din nou de lucru", spune Paul.

Prima destinaţie: Norvegia

Compatriotul nostru a cerut ajutorul unui prieten, băcăuan plecat în Norvegia. „În afară de clima umedă şi rece pe care am fost nevoit să o suport timp de patru luni, nu a vrut nimeni să mă angajeze pentru că nu aveam documente norvegiene", povesteşte Paul, care s-a decis să-şi încerce norocul în altă ţară.

„Am prietene în Italia şi, după Norvegia, am plecat la Torino, unde m-am lovit de aceleaşi obstacole, documentele. Am simţit criza din plin. A urmat Anglia, la Londra, unde o prietenă a reuşit să mă recomande pentru un post de barman. Vorbesc bine engleză şi germană, dar barman n-am fost în viaţa mea, iar de la instal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°