Spania a învins Statele Unite în cadrul competiţiei de tenis pe echipe mixte Cupa Hopman, care are loc în oraşul australian Perth, ibericii reuşind să se impună în ambele partide de simplu disputate duminică.
În primul meci din cadrul acestei confruntări, jucătoarea spaniolă Maria Jose Martinez Sanchez a dispus în două seturi, cu 6-4, 6-4, de americanca Melanie Oudin. A urmat apoi întâlnirea dintre Tommy Robredo şi John Isner, câştigată de tenismanul iberic în trei seturi, cu 6-7 (5), 6-3, 7-6 (4), astfel că partida de dublu dintre cele două perechi nu mai are practic nicio importanţă.
Întâlnirea s-a disputat în cadrul Grupei A a Cupei Hopman, din care face parte şi România, reprezentată de Sorana Cîrstea şi Victor Hănescu. Cei doi români au debutat cu dreptul la această competiţie, învingând sâmbătă, cu 2-1, echipa Australiei, iar acum urmează să întâlnească Spania, marţi, 5 ianuarie.