Modelul american de hăituire a minorităţii fumătorilor s-a răspândit în întreaga lume.
Istoria modernă a Americii este marcată, din câte se ştie, de drama minorităţii negre. Discriminarea la care a supus-o majoritatea albă este cunoscută de generaţia matură din România de azi încă de pe vremea propagandei comuniste de tip stalinist. Simplistă până la primitivism, această propagandă exagera la modul absurd.
Dacă ar fi fost să-i dăm crezare, copacii americani gemeau de negrii atârnaţi în ştreang de către albi, albi fioroşi, nu numai pentru că aveau brâul burduşit cu pistoale, dar şi pentru că beau Coca-Cola. Dincolo de caricaturizarea didactică, discriminarea minorităţii negre a fost una dintre gravele realităţi ale Americii. Împotriva ei au luptat, după război, nu numai negrii, dar şi albii mai luminaţi. Graţie unui complex de factori, problema s-a rezolvat. Discriminarea rasială a dispărut din SUA. Afro-americanii au dat Americii un preşedinte.
Odată cu aceasta a dispărut din America orice formă de discriminare? Nu mai există nicio minoritate care să fie hulită de majoritate, persecutată cu sălbăticie, împinsă în ţarcuri?
Fireşte că există!
Locul negrilor l-au luat, în SUA, fumătorii.
Din nenorocire, modelul american de hăituire a minorităţii fumătorilor s-a răspândit în întreaga lume.
Peste decenii, când, urmare a luptei lor neobosite, fumătorii îşi vor recăpăta drepturile, mai mult ca sigur, faptele incredibile din persecutarea lor de către majoritatea întruchipată de nefumători vor fi evocate cu aceeaşi uluire cu care sunt evocate astăzi, în cărţile de istorie, legile rasiale dintr-o anumită perioadă a SUA.
NKVD-ul a ridicat tortura pe culmi nebănuite, contribuind decisiv la progresul acestui important domeniu al omenirii, prin aşa‑numitul somn pe sponci. În zori, când e somnul mai dulce, anchetatorii îşi lăsau