Poveştile oamenilor care au lucrat la gura sondei şi în rafinării descriu realitatea unei industrii care a dus faima acestor locuri.
Fiecare petec de pământ sfinţit de lupta şi truda omului îşi are eroii săi. Unii a căror aură se pierde în negura timpului, alţii cărora încă le mai poţi strânge mâna în semn de recunoştinţă că au dat strălucire urbei. Pentru ploieşteni, eroul bardei este Mihai Viteazu, eroii culturii sunt Caragiale şi Nichita, iar zecile de mii de oameni care au lucrat în industria petrolieră sunt eroii aurului negru. Povestea lor a început în anul 1857, cu întreprinzătorul cofetar Marin Mehedinţeanu, care realizează, pentru prima dată în lume, o ,,fabrică de gaz“ din care obţinea ,,lampantul“ necesar iluminării unor oraşe şi locuinţe. Din rafinăria lui, aflată în partea de sud-est a Ploieştiului, pleca combustibilul necesar iluminatului cu petrol în Bucureşti. L-a urmat, în anul 1880, comerciantul Ion Niculescu Bazar (sau Bazgar), care, conform datelor existente la Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti, a pus ban pe ban din comerţ şi vânzarea unor imobile şi a înfiinţat o rafinărie de petrol în suburbia Sf. Filofteia. Prelucra zilnic un vagon de ţiţei şi avea şi o dogărie, necesară pentru aducerea materiei prime în butoaie de lemn, cu căruţele, de la Băicoi. Ce se obţinea din distilare se depozita în vase de lemn îngropate în pământ. Abia în anii 1904 şi 1905 vine al treilea val, cu înfiinţarea rafinăriilor „Româno-Americană“ (azi rafinăria Lukoil) şi Vega, situate în zonele de Est, respectiv de Nord ale oraşului ce vedea conturându-se în jurul său o industrie petrolieră tot mai solidă. Vechea gardă a aurului negru Din anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, povestea a fost scrisă de oameni care încă sunt printre noi. „Aproape 60 de ani, industria de petrol a ocupat un rol major în viaţa mea“, mărturiseşte inginerul Ioan Tohăneanu