Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goana după joburi, sport extrem în 2010

Publicat in Adevarul, duminică 3 ianuarie 2010 ·

Declinul economic va creşte şomajul şi va restrânge oferta de locuri de muncă. Piaţa se va dezgheţa abia la începutul lui 2012. Rata şomajului va ajunge de la 7% cât este acum la 10% în 2010, iar numărul şomerilor va depăşi 900.000 de persoane. România va avea abia în 2011 acelaşi număr de angajaţi ca în 2008.

Şomajul va creşte cel puţin în prima jumătate a lui 2010, spun analiştii de pe piaţa muncii. Dacă până acum criza financiară a ocolit bugetarii, anul care vine între 70.000 şi 80.000 de persoane angajate la stat vor rămâne fără loc de muncă.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat că fiecare instituţie în parte va stabili numărul de concedieri în funcţie de bugetul care îi va fi alocat.

Disponibilizările nu se vor face dintr‑o dată, ci gradual, a adăugat oficialul. Alte aproape 100.000 de posturi libere din sistemul bugetar vor fi blocate. În aceste condiţii numărul total al şomerilor ar putea sări de 900.000 de persoane.

Şomaj maxim, la jumătatea lui 2010

„La presiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), Executivul este silit să treacă la concedierea bugetarilor. Sunt convins că acest lucru se va face haotic, fără o stabilire a priorităţilor", a spus analistul economic Ilie Şerbănescu.

Cezar Corâci, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România UGIR 1903, pariază pe un număr de sub un milion de şomeri în 2010. "În ianuarie vom ajunge la circa 800.000 de şomeri, iar punctul maxim va fi atins pe la mijlocul anului şi va fi sub un milion. În a doua jumătate a anului 2010 se vor relua angajările, probabil", spune Corâci.

Citând studii internaţionale, Cezar Corâci spune că piaţa muncii se va reface mai târziu. Astfel, statele europene vor ajunge să aibă acelaşi număr de salariaţi ca în anul de dinaintea crizei, cu o întârziere de cel puţin un an faţă de momentul când se va atinge la nivel global pro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 3 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 4 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 7 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 3 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 8 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 5 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°