Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Scumpirea biletelor va creşte încasările firmelor de taxi

Publicat in Adevarul, duminică 3 ianuarie 2010 ·

Un bilet RATP s-a scumpit de la 1,2 la 1,5 lei, iar un abonament pe o singură linie de la 30 la 50 de lei.

De luna aceasta, ploieştenii care circulă cu mijloacele de transport în comun vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunare. Preţul unui bilet RATP s-a majorat de la 1,2 la 1,5 lei, iar o legitimaţie de o zi pe toate traseele s-a scumpit de la 5 la 6 lei. În ceea ce priveşte abonamentele, acestea s-au majorat cu 67%, un abonament pe o singură linie costând 50 de lei faţă de 30 cât era până acum. Tariful pentru un abonament pe toate liniile a rămas neschimbat la 100 de lei. Majorarea a fost motivată de reprezentanţii municipalităţii prin faptul că tariful practicat la abonamente nu a mai fost majorat din 2004, iar la bilete din 2007, impunându-se ajustarea acestora cu indicele de inflaţie. Preţuri mari Tarifele practicate de către Regia Autonomă de Transport Public din Ploieşti sunt printre cele mai mari din ţară. În Bucureşti şi Buzău un abonament lunar pe o singură linie costă 30 de lei, în Galaţi 32 de lei, în Braşov 35 de lei, iar în Craiova 40 de lei. Ploieştenii sunt nemulţumiţi de majorările tarifelor şi spun că vor prefera să se plimbe cu taxiul, mai ales că unele societăţi au scăzut preţurile pentru a-şi atrage mai mulţi clienţi. “Este mult mai avantajos să merg cu taxiul la serviciu sau în oraş decât cu autobuzul mai ales dacă mai sunt cu două prietene. În primul rând este vorba despre confort şi despre timpul de ajungere la destinaţie care este mai scurt. Iar la bani ieşim cam tot pe acolo”, ne-a spus Elena Toma. Unele persoane se gândesc şi la siguranţa pe care nu o regăsesc în mijloacele de transport în comun. “Decât să ajung fără portofel acasă, mai repede iau un taxi. Acum cu scumpirea tarifelor nici nu se mai merită să mergi cu autobuzul”, este de părere Ionuţ Cristea. Tarifele practicate de societăţile de taxi Index şi Lodias sunt d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum o ora
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 11 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°