INTERES Una dintre cele mai mari reţele medicale din Turcia intenţionează să investească în România şi Bulgaria
Medicana Hospital, una dintre cele mai mari reţele de spitale private din Turcia, vrea să intre pe piaţa din România şi Bulgaria, pentru a putea profita de aşa-numitul "turism medical" care se practică în Uniunea Europeană (UE), a anunţat publicaţia Today's Zaman. "Recent, am iniţiat diferite proiecte în România şi Bulgaria, ambele state fiind membre ale UE. Mişcarea liberă a pacienţilor pe teritorilul UE le va asigura spitalelor noastre un flux constant de clienţi", a declarat preşedintele consiliului de directori al Medicana Hospital, Hüseyin Bozkurt.
El a precizat că investiţiile şi operaţiunile din România şi Bulgaria vor fi susţinute de mişcarea liberă a doctorilor şi asistentelor între graniţele Uniunii. Potrivit declaraţiilor lui Bozkurt, Medicana îşi extinde activitatea în alte ţări, în special prin transfer de tehnologie şi expertiză, şi mai puţin prin investiţii directe. Compania intenţionează, totodată, să pătrundă şi pe segmentul administrării de spitale în state din Balcani, Orientul Mijlociu, Asia Centrală sau Africa de Nord. La nivel mondial, industria turismului medical generează venituri anuale care se ridică la aproximativ 100 miliarde de dolari, din care Turciei îi revin 500 milioane de dolari. Compania Medicana deţine cinci spitale private în Turcia. (A.B.)
INTERES Una dintre cele mai mari reţele medicale din Turcia intenţionează să investească în România şi Bulgaria
Medicana Hospital, una dintre cele mai mari reţele de spitale private din Turcia, vrea să intre pe piaţa din România şi Bulgaria, pentru a putea profita de aşa-numitul "turism medical" care se practică în Uniunea Europeană (UE), a anunţat publicaţia Today's Zaman. "Recent, am iniţiat diferite proiecte în România şi Bulgaria, ambele state fiind membre