Marfa confiscată nu ajunge pe rafturile magazinelor pentru a fi comercializată, ci este tocată în malaxoare speciale.
Poliţiştii de frontieră mehedinţeni au confiscat, pe tot parcursul anului 2009, 623.543 pachete de ţigări netimbrate, în valoare de 2.617.634 lei. Ţigările au fost depistate pe traseu, majoritatea provenind din zona de vest a ţării, iar profitul contrabandiştilor ar fi fost de circa 300.000 de euro, dacă oamenii legii nu le-ar fi încurcat socotelile.
Marfa confiscată nu ajunge pe rafturile magazinelor de profil pentru a fi comercializată, ci este tocată în nişte malaxoare speciale de către producătorii de ţigări. Practic, ţigaretele sunt tăiate ca hârtia, iar deşeurile ajung la groapa de gunoi. „În momentul de faţă în depozitul de la IJPF Mehedinţi se află peste 55.000 pachete de ţigări netimbrate, care aşteaptă să fie preluate de firme specializate pentru a fi distruse”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi, comisarul şef Valeriu Pera. Aceste firme sunt British American Tabacco, Philip Morris şi Japan Tobbacco Internaţional (JTI).
Ţigările depozitate în „camera de corpuri delicte“
În depozitul denumit de poliţiştii de frontieră „camera de corpuri delicte” sunt în prezent şi alte mărfuri confiscate de oamenii legii, cum ar fi alcool, CD-uri, articole de îmbrăcăminte şi parfumuri contrafăcute, motoare de barcă, plase de pescuit, bărci, ambarcaţiuni. Ţigările rămân pentru o anumită perioadă în depozitul Poliţiei de Frontieră, mai exact până expiră termenul de soluţionare a contestaţiilor depuse de cei care se consideră neîndreptăţiţi. Numai după expirarea acestui interval de timp, ţigaretele sunt preluate de firmele respective.