Aflat de la 1 ianuarie la cârma afacerilor Uniunii Europene, Madridul va trebui să-şi depăşească limitările şi agenda externă tradiţională pentru a servi priorităţile comune. Are deja această experienţă. În cele două decenii de apartenenţă la UE, Spania a investit şi a câştigat considerabil de pe urma acomodării intereselor externe naţionale cu cele comunitare.

Punctul de plecare în abordarea unui proiect naţional de politică externă a fost fără îndoială identificarea acestuia cu interesul general european. Cu alte cuvinte, diplomaţia spaniolă a trebuit să se ocupe şi de acele zone în care nu mai fusese prezentă, fie în Europa - într-o oarecare măsură din Europa de Est, cu excepţia României şi Poloniei -, fie în lume - în Africa subsahariană sau în unele ţări asiatice.

Un cuvânt de spus în regiunile vecine

Obiectivul a fost colaborarea pentru rezolvarea cu rigurozitate a problemelor politice pe care le-am putea considera străine pentru noi, spaniolii, dar care ne privesc ca europeni. Foarte important în acest sens, Madridul a conştientizat că era nevoie să accepte în mare măsură analiza celor care, din interes direct şi datorită experienţei, erau mai abilitaţi să facă o anumită propunere de politică externă.

În schimb, cerem partenerilor un efort pentru a împărtăşi analiza şi punerea în practică a politicilor privitoare la zonele care se dovedesc mai apropiate de noi din punct de vedere istoric, geografic sau ca experienţă. Citez cele mai importante două cazuri: America Latină şi Mediterana. În prima regiune, am fost acompaniaţi, cel puţin la început, doar de Portugalia. În a doua, întâlnim complicitatea, nu întotdeauna concordantă, a Franţei şi Italiei, precum şi a Greciei şi Portugaliei.

Un efort naţional pe plan extern

Această împărtăşire de interese europene şi dezvoltarea într-o formă mai complexă a propriilor noastre i