Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Români care „scotocesc“ oceanele

Publicat in Adevarul, luni 4 ianuarie 2010 ·

Scufundările au ajuns un hobby pentru care tot mai mulţi tineri scot din buzunare mii de euro anual. „Scuba diving“ a prins la noi în ultimii trei ani, iar numărul pasionaţilor de scufundări din România a trecut deja de 500. Împătimiţii cheltuiesc sume consistente pe echipamente şi expediţii.

„Odată ce te-ai hotărât să practici scufundările, înseamnă că ţi-ai făcut socotelile şi că eşti dispus să mănânci şi iaurt doar ca să-ţi ajungă banii pentru o bucată de echipament", îşi începe povestea Horaţiu Secaşiu (28 de ani), unul din puţinii pasionaţi de „diving" din Cluj.

El s-a îndrăgostit de acest sport în urmă cu mai bine de doi ani, bifând până acum câteva expediţii în Croaţia, Egipt sau la Marea Neagră. Nota de plată pentru un asemenea hobby nu este deloc de neglijat. Preţul unui curs de brevetare porneşte de la 300 de euro, iar cursurile trebuie mereu actualizate, în funcţie de dificultatea sau de adâncimea la care vor avea loc scufundările. O expediţie în Egipt sau Croaţia, cele mai accesibile destinaţii pentru practicarea acestui sport, înseamnă o cheltuială de cel puţin 700 de euro.

„Trebuie să-ţi găseşti un partener de scufundare"

Preţul unui echipament este cuprins între 4.000 şi 5.000 de euro. Acesta trebuie însă îmbunătăţit anual, pentru că orice defecţiune tehnică poate fi fatală. Din cauza numărului relativ redus de scufundători, găsirea partenerului de scufundare, unul dintre cele mai importante aspecte în acest sport, numit în termeni de specialitate „buddy", este una dificilă.

„Trebuie să-ţi găseşti un partener pe care să‑l cunoşti foarte bine, care să nu-ţi pună viaţa în pericol prin manevrele lui şi care, în caz de nevoie, să te şi poată ajuta", a explicat Horaţiu Secaşiu.

Răzvan Moldovan, lângă o epavă din Marea Roşie

„A dat cu capul de fundul unei bărci"

Forumul scubaboard.ro este singurul d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 40 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°