Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldovenii fac rând la aparatul de prelungit vieţi

Publicat in Adevarul, luni 4 ianuarie 2010 ·

Suceveanul Vasile Leşan a avut de aşteptat două luni până să fie programat, iar vasluianul Mihai Amarandei a început să se iradieze din noiembrie.

Suceveanului Vasile Leşan (59 de ani) îi vine rândul la accelerator abia în această lună. Bărbatul a fost diagnosticat cu cancer la baza nasului la începutul anului trecut şi a făcut deja o serie de tratamente. Nu a înţeles însă de ce a trebuit să aştepte atât de mult. „M-au cam speriat pentru că mi-au spus că este cam târziu acum şi nu trebuie să mai pierd timpul“, a spus suceveanul.

Mai norocos a fost un vasluian, care a fost programat repede la raze. Din noiembrie, Mihai Amarandei de 67 de ani a mers zilnic la aparatul „minune“. Acolo trebuie să aştepte să-i vină rândul într-o sală mare, întunecată şi neprimitoare, cu fotolii vechi.

„Eu m-am dus la medic pentru că mă cam durea gâtul. După ce s-a uitat la mine şi m-a examinat, a început să-mi dea să fac tot felul de analize“, povesteşte bătrânul. Acum patru luni şi-a luat inima-n dinţi şi l-a întrebat direct pe doctor. „Mi-a spus exact ce bănuiam şi eu, că am cancer. Încerc să vin în fiecare zi mai devreme, să nu aştept prea mult la rând. Înăuntru stau doar câteva minute, nu mult, cum am văzut că stau alţii“, explică bărbatul.

Cinci minute de radiaţii

„Urmează domnul Amarandei“, se aude la un moment dat vocea unui medic din anticameră. Bătrânelul, întinerit parcă cu zece ani, sare repede de pe scaun şi merge glonţ la aparat. Este întins pe o masă rece şi imobilizat cu câteva benzi textile, să nu se mişte.

După el, medicul trage o uşă metalică grea, prin care nu trec radiaţiile. În câteva secunde se aude un ţârâit metalic. „Este semnalul că s-a început iradierea“, explică Mihaela Dulcescu, fizician medical. După cinci minute, vasluianul iese din sala acceleratorului şi, în drum spre spre salonul din Secţia de Oncol

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Un tramvai a lovit 5 mașini în București și un om a fost rănit. Vatmanul a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 3 ore
Accidentul a avut loc miercuri, la intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Mihail Sebastian, din sectorul 5 al Capitalei. Tramvaiul a lovit cinci autovehicule, iar pasagerul uneia dintre maşini a fost rănit, anunță Brigada Rutieră. „La data de 09 a

Rusia anunță că a expulzat doi diplomați români de la Moscova

Mediafax acum 15 minute
Într-o declarație publică, ministerul de Externe din Rusia a transmis că i-a declarat persona non grata pe atașatul militar și pe atașatul militar adjunct al României. Celor doi li s-a ordonat să părăsească Rusia. Rușii au mai anunțat că decizia a r

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum o ora
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Ciolacu: Majorăm cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR. Obiectivul este ca la sfârşitul lui 2026 să împădurim circa 28 de mii de hectare

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Executivul majorează cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR, obiectivul fiind ca, la sfârşitul lui 2026, să împădu

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 7 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

TVR anunță dezbatere electorală finală, pe 29 aprilie, la Palatul Cotroceni

HotNews acum 3 ore
Televiziunea Română a anunţat miercuri că va organiza, pe 29 aprilie, dezbaterea electorală finală „Un Preşedinte pentru România” cu candidaţii din turul I al alegerilor prezidenţiale, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. „Televiziunea Română va

Delta Dunării, „Destinația Anului 2025”!

Ziua Constanta acum 6 ore
Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a anunțat că, în cadrul Galei „Destinația Anului 2025”, organizată la Sibiu, marele trofeu al concursului a fost câștigat de Delta Dunării. „Voturile a mii de tulceni și iubitori de deltă, dar și eforturile

Vremea

București
acum

12°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

-2°/11°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°