Sistemele abuzive mizează pe scârba oamenilor, nu pe reacţia lor. Partidele s-au transformat în oligarhii, în sisteme închise.
Până la mult-trâmbiţata reformă a statului, avem o siluire a democraţiei: respingerea unei candidaturi la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 1, Bucureşti. Remus Cernea este un cetăţean român şi dreptul lui de a candida ar trebui să fie garantat de Constituţie.
Ar trebui, dar nu este. Fiindcă legea electorală din 2008 spune: „la alegerile parţiale pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevăzut de lege". Aşadar, mesajul politic e limpede: „alegerile sunt pentru noi şi partidele noastre, nu pentru nechemaţii din stradă".
Nicăieri în democraţiile avansate nu veţi găsi atâtea prevederi menite să conserve un anumit sistem de partide şi de interese ca în România. În cele mai multe ţări din UE este suficient un număr de câteva persoane pentru a înfiinţa un partid. La noi trebuie 25.000. Nicăieri în Europa numărul de semnături pentru o candidatură independentă nu este atât de mare precum în România - aici încălcăm, de fapt, recomandările Consiliului Europei.
Cât despre garanţiile financiare care trebuie depuse pentru candidaturi, depăşim orice limită: pentru fiecare candidat trebuie plătit un depozit de cinci salarii minime pe economie, adică peste 300.000 de euro pentru un partid cu candidaturi la nivel naţional. În statele UE, garanţiile totale ajung la nivelul miilor de euro, atunci când nu sunt zero! Democraţia noastră, încă tânără, se dovedeşte peste măsură de conservatoare.
Bineînţeles, Remus Cernea a atacat în justiţie constituţionalitatea prevederii din legea electorală care îi interzice să candideze. Dar, până când magistraţii să se pronunţe, Biroul Electoral Municipal (