Din instinct, m-am ferit de o seamă de autori şi de cărţile lor, la fel cum m-am ferit de nişte oameni care ar fi putut
să-mi facă rău. La urma urmei, ce sunt cărţile, dacă nu adevărul despre cei care le scriu? Mi-au folosit mult, în scris şi în viaţă, ba chiar în viaţă mai hotărât decât în profesie, "Jurnalele", "Memoraiile" şi "Caietele" cu însemnări de atelier spiritual şi mărturisiri despre sine şi lume.
Nu cunosc ca vreun mare scriitor să fi lăsat un "Jurnal" măsluit de la un capăt la altul, în ideea de a oferi posterităţii un portret favorizant al său. De ce să trudeşti în gol zeci de ani pentru o recompensă de care n-o să ai parte? E absurd. În timpul pe care îl pierzi scriind un "Jurnal" contrafăcut, scrii mai bine două, trei romane şi primeşti, viu fiind, ceea ce meriţi.
Într-un târziu, dintr-un sentiment recuperator, de student care a trişat în facultate la unele cursuri, am cumpărat "Caietele" unuia dintre românii noştri faimoşi în Franţa, iar în anii de după 1990, traduşi şi editaţi şi la noi cu o cucernicie de naţiune vinovată. Cu unii oameni nu-i sănătos să ai de-a face în nici un fel. Tu le dai cinstit Bună ziua, fără să urmăreşti nimic dându-le Bună ziua, iar ei se duc în grabă acasă şi scriu şi tot scriu în "Caiete" cum te-au întâlnit pe stradă, într-un moment în care dânşii cugetau la idei înalte, ce diferenţă e între un salut primit de la un Goethe şi unul de la un ins banal, ca tine, în ce fel le prejudiciază existenţa vecinătatea sau întâlnirile întâmplătoare cu persoane ca tine, lipsite de statură intelectuală şi cât îi deprimă pe ei mulţimea contemporanilor trăind ca tine, gregar etc., etc. Un cârcotaş şi un ciufut rămâne un cârcotaş şi un ciufut şi după ce e tobă de carte. Să te ferească sfântul de anturajul unui căruia îi pute totul şi care se socoteşte îndreptăţit să aibă păreri categorice şi justiţiare
