Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile nu mai au bani pentru promoţii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 ianuarie 2010 ·

Piaţa locală de obiecte promoţionale a înregistrat în 2009 o scădere de peste 50%, la opt-nouă milioane de euro, companiile fiind mai prudente în alocarea fondurilor. „În 2009, am asistat la o scădere a valorii pieţei româneşti de materiale promoţionale, astfel că, în comparaţie cu sfârşitul anului 2008, când vorbeam de o piaţă de aproximativ 25 de milioane de euro, acum suntem sub jumătate. Şi este foarte probabil ca această situaţie să se menţină şi în 2010, fără prea mari schimbări“, a declarat, pentru Curierul Naţional, Maria Radu, General Manager, Basis & Basis România.

Astfel, „companiile au preferat ca din încasările pe care le-au avut să achite în primul rând salarii, costul materiilor prime, poate chiar să salveze nişte bani pentru vremuri şi mai rele, şi abia apoi să se mai gândească şi la promoţionale“, a explicat reprezentantul liderului pieţei de produse promoţionale din Grecia, care a intrat şi pe piaţa românească în luna noiembrie 2009.

În plus, altă problemă majoră a pieţei actuale este lipsa încasărilor la timp şi de aici întârzierea majoră în plăţile furnizorilor.

O multinaţională alocă 900.000 de euro/an pentru promoţionale

Reprezentantul Basis & Basis a mai spus că o companie multinaţională care vinde produse de larg consum poate ajunge la bugete anuale de materiale promoţionale de 800.000 - 900.000 de euro în România şi aceasta nu este cea mai mare valoare. „Aceste sume folosite la capitolul materiale promoţionale le aduc însă creşteri în vânzarea produselor lor şi de 200%“, a declarat acesta, adăugând că materialele promoţionale sunt folosite aici nu doar cu scopul fidelizării clienţilor vechi, ci şi cu scopul atragerii de noi clienţi şi de creştere a dorinţei de cumpărare a clientului final.

Această investiţie se pare că este profitabilă, dacă se ţine cont de faptul că reprezintă maximum 2-5% din valoarea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 25 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 39 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 49 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 32 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°