Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde văd brokerii indicii la finalul anului 2010

Publicat in Curierul, luni 4 ianuarie 2010 ·

După picajul accelerat din 2007-2008, anul 2009 a fost unul bun pentru pieţele de acţiuni. La BVB, indicii principali se situează cu aproximativ 200% peste minimele din martie, în timp ce în piaţa americană indicele reprezentativ Dow Jones a reuşit să revină peste pragul psihologic de 10.000 de puncte. Oscilaţiile din ultima perioadă pe o zonă a maximelor locale arată nehotărârea investitorilor atât la Bucureşti, cât şi în pieţele mature. Rămâne o dilemă a acestora, unii interpretând că suntem la începutul unei noi pieţe "bull", în timp ce alţii sunt dominaţi de neîncrederea că, după un urcuş atât de abrupt, ne-am putea reînscrie pe un nou val de scăderi de anvergură, pe fondul unei recrudescenţe a crizei financiare. Pentru prima ediţie din 2010, Curierul Naţional a realizat un "poll" printre brokerii cu care colaborăm pe parcursul anului. Într-un joc de inteligenţă speculativă, le-am cerut acestora să avanseze un punct de vedere asupra palierelor pe care se vor afla la finalul anului indicele BET-FI, cel mai reprezentativ de la BVB, dar şi indicele Dow Jones Average Industrial al pieţei americane, cea mai sensibilă şi relevantă pentru mersul economiei globale. Precizăm că estimările pentru finalul de an 2010 ale brokerilor, ca şi explicaţiile cu care aceştia şi-au argumentat prognoza, nu reprezintă recomandări de investiţii. Nu este niciun concurs în care la finalul anului să vedem cine a fost cel mai aproape de realitate. Demersul nostru rămâne doar un sondaj care să ne indice, la început de an, aşteptările unor reprezentanţi ai pieţei. Imprevizibilul care domină lumea financiară în acest răstimp şi volatilitatea accentuată a pieţelor pot marca evoluţii foarte greu de anticipat. Se va vedea, de altfel, opiniile sunt contrastante. Cea mai mare parte a brokerilor care au participat la "poll" au o viziune optimistă, anticipând un indice BET-FI la valori cuprinse

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 32 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 47 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 53 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°