Chiar astăzi, Daniel Funeriu are cu sindicatele o primă confruntare din ceea ce, circumspect faţă de desemnarea lui ca ministru al educaţiei de către Boc, numeam “o nouă aventură a învăţământului”. Disputa e determinată de uşurinţa cu care premierul a semnat Ordonanţa de Urgenţă prin care până la toamnă trebuie tăiate de la Învăţământ 15.000 de posturi. Ordonanţa e deja suspectă de neconstituţionalitate (năravul lui Boc), nefiind consultaţi în prealabil partenerii sociali şi nici Consiliul Economic şi Social, dar Funeriu şi arţăgoasa lui adjunctă şi-o “asumă” ca “bătută în cuie” şi, deci, nenegociabilă. Şi, atunci, ce “consultări” mai au loc azi?! Aşa cum Funeriu ba şi preşedintele Băsescu o văd aplicată, Ordonanţa e stupidă, e aberantă. Vor fi daţi afară pensionarii, necalificaţii şi cei care (cu note de 5-6) suplinesc cadrele didactice titulare, se spune. Dar la aceştia s-a apelat tocmai spre a acoperi posturile pentru care, din cauza lefurilor de mizerie, nu s-au găsit nici barem titularii cu nota 7. Până prin noiembrie - decembrie au rămas, de altfel, multe ore fără profesori. Vor fi comasate clasele cu puţini elevi, se mai zice. Şi elevii din mediul rural vor merge pe jos 10-15 km?! E o măsură pompieristică şi cu urmări neluate în seamă, cu grave carenţe manageriale, care, teamă mi-e, se vor manifesta şi-n alte domenii.
Un dialog al surzilor, asta va fi azi. Dar şi un semnal serios că, dacă-şi imaginează că va mai putea guverna discreţionar sau orbeşte, Boc va isca severe şi de amploare convulsii sociale. Şi nu se va putea piti la nesfârşit sub umbrela FMI sau sub pavăza pre-zidenţială.