Într-un interviu acordat publicaţiei El Pais şi preluat de Rador, Carlos Şacalul mărturiseşte că nu regretă nimic din trecutul său violent. El vorbeşte şi despre fenomenul alarmant al analfabetismului existent în închisoarea în care îşi ispăşeşte sentinţa pe viaţă: "Lumea de aici nu are interese intelectuale. E greu să comentezi o ştire cu ei. Singurul interes al multora e să ia droguri". Carlos spune că are activităţi elevate - e la curent cu ştirile şi citeşte mult.
Întrebat dacă este conştient că poate muri în închisoare, Carlos răspunde senin: "Pedeapsa pe viaţă nu înseamnă nimic. E o problemă politică". La fel de deschis este şi atunci când vorbeşte de ideile sale politice la care nu a renunţat niciodată: "Eu, la 14 ani, în ianuarie 1964, am intrat în rândurile Tineretului Comunist din Venezuela. Şi până în ziua de azi nu m-am schimbat deloc. Sunt tot comunist. Nu sunt dogmatic, am studiat, am cunoscut oameni importanţi la conducerea ţărilor comuniste. Rămân fidel principiilor leniniste: sunt un comunist convins şi militant".
Cât despre folosirea armelor de foc, ea este permisă, în concepţia Şacalului, "în funcţie de cojunctură, în anumite situaţii. Ca în Columbia în zilele noastre. Sau în Afganistan: acolo e legitim". Utilizarea armelor este necesară în funcţie de contexte, a completat, mai târziu, Şacalul: "Nu tu decizi, frate, circumstanţele decid. În acel moment, ori dai înapoi, ori mergi înainte. Cei care stau la cafenea şi decid să facă una sau alta nu au viitor. Circumstanţele istorice decid. (...)
În 1971, după atacurile grupului Septembrie Negru împotriva armatei iordaniene, un general mi-a spus: «Băiete, avem nevoie de tine în străinătate». Mă luptasem deja cu soldaţii iordanieni, care erau curajoşi, buni luptători, cu vână, credeau în regele lor, Hussein, care era un tip altfel decât regii de decor, era un rege de t
