În urma unei altercaţii cu ginerele său, o femeie de 71 de ani din Baia Mare s-a aruncat aseară de la etajul trei al blocului în care locuia, iar oamenii legii au descoperit ieri, în urma unei acţiuni ample de control un bărbat care deţinea fără autorizaţie aproximativ 50 de kilograme de obiecte pirotehnice. Tot ziarele locale informează că Maramureşul se află în fruntea clasamentului la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul şomerilor.
O bătrână de 71 de ani s-a aruncat de la balcon
Tragedie pe strada Dimitrie Cantemir din Baia Mare. O femeie în vârstă de 71 de ani a vrut să-şi încheie socotelile cu viaţa, aruncându-se, în seara zilei de 3 ianuarie, de la etajul III al imobilului în care locuia. În cădere, haina femeii s-a agăţat de un copacel, corpul acesteia prăbuşindu-se apoi pe un gărduleţ ce împrejmuişte blocul. Vecinii, femeii au alertat imediat poliţia şi ambulanţa, care au sosit de urgenţă la faţa locului. În urma impactului, bătrâna a supravieţuit, din fericire, însă a suferit răni grave pe corp, fiindu-i zdrobit şi un picior. Bătrâna a fost transportată de urgenţă cu Ambulanţa la Spitalul Judeţean, unde, din primele cercetări se pare că aceasta suferea şi de Alzhaimer şi ar fi recurs la acest gest în urma unei altercaţii violente avute cu ginerele său, care a vizitat-o în ziua respectivă. În momentul în care bătrâna s-a aruncat de pe geamul de la bucataria apartamentului său, în casa acesteia se afla îngrijitoarea viectimei care spune că în ziua respectivă femeia a aveut o altercaţie cu ginerele său, iar bătrâna ameninţa că se va arunca de la etaj. Preţ de câteva minute cât îngrijitoarea era ocupată, bătrâna a trecut la fapte, aruncându-se de la balcon. La acest moment poliţia face cercetări, informează Emm.ro
Petarde în valoare de 1.500 de lei au fost confiscate de poliţişti
Peste 50 de kilograme de petarde au f