Cetăţenii de naţionalitate chineză sunt principalii clienţi imobiliari din preajma celei mai celebre pieţe a Capitalei. În 2009 au fost activi în special pe segmentul de închirieri. Numărul tranzacţiilor cu apartamente s-a redus cu 30% anul acesta. Agenţii imobiliari spun că încasările din vânzările de apartamente s-au diminuat cu peste 50%.
Ajunşi prima dată în intersecţia Obor probabil vă spuneţi că aţi dat peste cea mai pestriţă aglomeraţie din ţară. Din foarte multe puncte de vedere nu vă înşelaţi. În mijlocul unor blocuri cu risc seismic ridicat tronează una dintre cele mai moderne sedii de primării.
Supermarketuri de talie mondială concurează comercianţii la tarabă adunaţi din toate zonele ţării. Pasaje ultramoderne intersectează gropi arhaice. Achiziţia unei locuinţe în această zonă este şi ea o activitate la fel de pestriţă. Pentru a beneficia de un apartament de pe o parte a intersecţiei plătiţi un preţ, iar pentru o locuinţă în partea opusă, un cu totul alt preţ, de parcă aţi face tranzacţii în diverse ţări de pe glob.
Chinezii, chiriaşi liniştiţi
În ultimii doi-trei ani marea majoritate a celor implicaţi în tranzacţii imobiliare în cartier erau chinezi, de multe ori comercianţi care deţineau standuri în zona comercială Europa.
„Anul acesta nu au mai cumpărat. Nu am avut nici un client chinez care să achiziţioneze apartamente. În schimb, au închiriat mult", povesteşte Marian Micu, director al agenţiei imobiliare Casa Voastră. Multe din tranzacţiile în care au fost implicaţi aceşti clienţi au vizat practic relocări.
„S-au mutat din apartamente pentru care anul trecut plăteau 450 de euro în altele de 300 de euro", spune Micu. Locuitorii din zonă sunt mulţumiţi de chiriaşii din ţara Marelui Zid. „Sunt oameni foarte discreţi. Practic nici nu le simţi prezenţa", povesteşte Lucian F, chiriaş în cartier. „Românii care închiriază