Atribuţiile judecătorilor delegaţi vor fi transferate pentru 6 luni, până la apariţia registratorului comercial
Situaţia de la ONRC va reveni la normal în două-trei luni
Guvernul a aprobat proiectul de ordonanţă pentru deblocarea activităţii Registrului Comerţului în varianta propusă de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, atribuţiile de soluţionare a cererilor de înregistrare şi a altor cereri aflate în competenţa judecătorului delegat revenindu-i Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei desemnate de directorul general al ONRC, pentru maximum şase luni.Ordonanţa va intra în vigoare în termen de 15 zile, iar în termen de şase luni Guvernul va adopta proiectul de lege privind înfiinţarea profesiei de registrator comercial. Pe durata de aplicare a ordonanţei, ONRC nu încasează taxa judiciară de timbru şi contravaloarea timbrului judiciar.
Persoanele desemnate să soluţioneze cererile vor fi salarizate la nivelul remuneraţiei directorului Oficiului Registrului Comerţului în care lucrează.
Guvernul a anunţat, marţi, că atribuţiile judecătorului delegat în soluţionarea cererilor depuse de firme la Oficiul Registrului Comerţului vor fi transferate în maximum 15 zile către directorul Oficiului şi alte persoane desemnate de către acesta, iar situaţia de la ONRC va fi deblocată în două-trei luni.
Cererile se vor rezolva prin rezoluţii
"Practic, cererile de înregistrare şi alte solicitări vor fi date din competenţa judecătorului delegat în cea a directorilor Oficiilor Registrului Comerţului sau a persoanelor desemnate de către aceştia. Cererile se vor rezolva prin rezoluţii, iar rezoluţiile contestate beneficiază de principiul dublului grad de jurisdicţie. Deci, persoana care este nemulţumită de această rezoluţie poate să facă plângere. Procedura se transformă din una necontencioasă în