Mircea Lucescu (foto), tehnicianul român al echipei Şahtior Doneţk, a fost desemnat cel mai bun antrenor al primei părţi a sezonului 2009/2010 din campionatul Ucrainei, conform unui sondaj efectuat de cotidianul ucrainean Sport-arena. La acest sondaj au participat jurnaliştii de la principalele ziare şi societăţi de radiodifuziune din Ucraina. „Il Luce“ a câştigat cu 110 puncte titlul de cel mai bun antrenor din prima parte a stagiunii 2009/2010, în timp ce tehnicianul echipei Obolon Kiev, Yuri Maksimov, a obţinut locul secund, cu 104 puncte. A treia poziţie a fost ocupată de Myron Markevici, tehnicianul formaţiei Metalist Harkov, care a acumulat 61 de puncte.
De asemenea, Mircea Lucescu a fost nominalizat de UEFA pentru titlul de cel mai bun antrenor al anului 2009, alături de Josep Guardiola (FC Barcelona), Alex Ferguson (Manchester United), Laurent Blanc (Girondins Bordeaux) şi Horst Hrubesch (Germania U19). Antrenorul anului, precum şi echipa anului vor fi desemnaţi în urma voturilor de pe site-ul oficial al UEFA, fanii având posibilitatea să îşi voteze preferaţii până la 8 ianuarie 2010.
Mircea Lucescu este din 2004 pe banca tehnică a formaţiei din Doneţk, cu care a câştigat trei titluri de campioană a Ucrainei (2005, 2006, 2008), o Cupă a Ucrainei (2008) şi trofeul Cupei UEFA, în 2009. Mircea Lucescu (foto), tehnicianul român al echipei Şahtior Doneţk, a fost desemnat cel mai bun antrenor al primei părţi a sezonului 2009/2010 din campionatul Ucrainei, conform unui sondaj efectuat de cotidianul ucrainean Sport-arena. La acest sondaj au participat jurnaliştii de la principalele ziare şi societăţi de radiodifuziune din Ucraina. „Il Luce“ a câştigat cu 110 puncte titlul de cel mai bun antrenor din prima parte a stagiunii 2009/2010, în timp ce tehnicianul echipei Obolon Kiev, Yuri Maksimov, a obţinut locul secund, cu 104 puncte. A treia poziţie a fost ocup