Pensiunile şi terenurile din staţiunea montană sunt scoase la vânzare pentru că proprietarii au nevoie disperată de bani pentru a-şi achita creditele ipotecare. În localitatea braşoveană preţurile pensiunilor aflate în stadiul „la roşu” pornesc de la 90.000 de euro. Asta pentru că oferta pe acest segment este foarte bogată.
Staţiunea Bran s-a dezvoltat alert în ultimii ani. Dovadă stau zecile de vile, pensiuni şi hoteluri aflate în construcţie, multe dintre ele fiind deja în faza „la roşu". Ritmul construcţiei de facilităţi de cazare şi agrement a încetinit în 2009, comparativ cu anul precedent, pe fondul crizei economice.
Efectul nu a întârziat să apară, astfel că un număr însemnat de proprietari din zonă reclamă lipsa fondurilor pentru finalizarea proiectelor şi decid să le scoată la vânzare în speranţa unei recuperări măcar parţiale a investiţiei de până acum. David Mihalache, consultant al agenţiei imobiliare Monte din Râşnov, spune că, în prezent, are zeci de proprietăţi scoase la vânzare.
Deţinătorii acestora, mulţi dintre ei cu credite bancare contractate, sunt dispuşi să negocieze destul de mult preţul afişat. Astfel, există în ofertă pensiuni de şapte-opt camere, aflate în stadiul „la roşu", care costă 90.000 de euro.
„Să ajungi repede la profit şi să recuperezi rapid o investiţie de sute de mii de euro este destul de dificil, lucru care, din păcate,nu a fost luat în seamă de mulţi proprietari şi investitori din zonă", crede Mihalache.
O strategie necâştigătoare
Aceeaşi situaţie există şi în cazul terenurilor fără construcţii, care, deşi au ajuns la nişte preţuri minime istorice pentru ultimii patru ani, stau la vânzare luni întregi până apare vreun client.
Terenurile au, în prezent, preţuri de pornire începând de la 10 euro pe metru pătrat, în zonele limitrofe, dar pot ajunge până la 50 de euro pe metru pătrat cu cât