Profesor de educaţie fizică şi sport, Viorel Potre este cel care a pus bazele Clubului Sportiv Felix Sânmartin. Viorel Potre are două mari pasiuni, sportul şi copiii.
PROFIL
Născut. 28 aprilie 1949, Sâmbăta
Educaţie. Facultatea de Educaşie Fizică şi Sport Oradea
Familie. Căsătorit, doi copii
Este profesor de 40 de ani şi de când a intrat pentru prima dată în curtea şcolii din Hidişel, acolo unde a fost repartizat imediat după terminarea facultăţii, a avut un singur scop: să le insufle copiilor dragostea pentru sport. Şi în mare parte a reuşit.
„Avem doar doi copii care sunt scutiţi la educaţie fizică şi sport şi nu fac, pentru că au un handicap. În rest, toţi copiii din şcoală fac sport, chiar dacă sunt scutiţi. Atâta cât poate fiecare”, spune, mândru, profesorul de sport. De-a lungul carierei didactice i-a învăţat pe copii handbal, baseball, atletism şi chiar oină.
În tinereţe, Viorel Potre a fost atlet, unul foarte bun. S-a lăsat însă de atletism după ce a intrat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Oradea. „Dacă mă duceam la antrenamente, nu reuşeam să prind bursă”, îşi aminteşte profesorul. Plus că s-a supărat pe cei de la universitate pentru că nu l-au inclus în lotul pentru Campionatul Universitar, deşi cu timpii scoşi de el universitatea ar fi urcat pe locul 2, de pe 3, în campionat.
Antrenor de oină
La terminarea facultăţii, profesorul a fost detaşat la şcoala de la Hidişel, iar după doi ani a mers ca profesor de sport la şcoala din Sâmbăta, localitatea natală. Aici începe să-i înveţe pe copii oina. „Eram antrenor de oină şi arbitru din ’71 şi le tot spuneam copiilor poveşti frumoase despre acest sport. Au prins drag de el”, îşi aminteşte profesorul. Şi-a fabricat singur cinci bastoane şi a început antrenamentele. „Din ’79 până în ’89 am mers cu copiii din Sâmbăta an de an la campion