A inceput, in fine, noul an. Este 2010. Vechile scandaluri s-au dus pe apa sambetei o data cu anul care a trecut. Cele noi nu au apucat inca sa izbucneasca. Scumpirile au si aparut, deocamdata, prin emisiunile de stiri televizate. Dar, beneficiind de proviziile ultimelor zile din decembrie, pe moment am reusit sa aman contactele contondente cu piata pentru inca vreo cateva ore, poate zile. Oricum, efectele le voi simti mai degraba din a doua parte a lunii inainte, dupa ce voi primi salariul – primul pe anul asta –, in momentul cand, avand in fata notele de plata curente, voi imparti din nou mamaliga, dupa obicei, intre institutiile infometate care o asteapta; in ceva mai putine feliute decat de obicei insa. Vremurile s-au ingustat si nu poate fi decat natural ca acest lucru sa se reflecte in marile si micile planuri ale vietii.
Cu toate aceste rezonabile constatari, nu cred ca imi vine sa ma consolez cu ele. Politica imi cere sa o cred din nou pe cuvant ca, de asta data, va reforma in modul cel mai serios statul. Eu insa mi-am cam pierdut naivitatile, pe mine sa nu mai contati la capitolul asta. Repet ce stie toata lumea: reforma inseamna mecanisme ameliorate, transparenta sporita, responsabilitate pe functie la cote vizibile, penalizari si rasplati intemeiate si fara exceptie. In loc de asta mi se promit mai putini parlamentari, ce sa zic?!...
Aflu cu uimire ca am scapat de vechile lipitori deja, ca pensiile speciale s-au evaporat si ca nimeni, in tara asta, nu mai beneficiaza de privilegii. Am trait sa o aud si pe asta, in timp ce vad cu totul altceva. Sa fim seriosi! Cine ar mai slugari o mana de insi ineficienti, galagiosi si lipsiti de scrupule daca n-ar mai pica nimic? Era sa zic ca nimeni, dar apoi mi-am amintit ca la noi exista tot felul de munci patriotice. Pe unele le prestam in timpul concediului fara plata, din inertie sau dintr-un
