Toamna lui 2008. Mă aflu la o petrecere organizată pentru ziua de naştere a copilului unui prieten. Lume multă şi pestriţă. Invitaţii vorbesc despre maşini, fotbal şi, evident, construcţii şi imobiliare. Mă alătur unui grup de vreo cinci persoane.

Discuţia este acaparată de un domn la vreo 40 de ani. Este constructor, nu de meserie, ci de conjunctură, la fel ca mulţi alţii în perioada de boom imobiliar. A intrat în branşă după ce şi-a construit, prin 2006, o casă în regie proprie într-unul din satele de la marginea Bucureştiului. Era mai tot timpul pe şantier, pentru a supraveghea personal lucrările.

În acest timp, a fost abordat de mai multe persoane, care doreau să-şi ridice şi ei o casă în zonă. Iniţial, le-a dat sfaturi din experienţa lui. După o vreme, s-a gândit să facă o afacere din asta. Le-a spus celor care veneau să-i ceară sfatul că le poate ridica el casele, la un preţ mai mic decât o firmă de construcţii. Clienţii au acceptat şi aşa a ajuns omul nostru să înceapă o afacere în domeniu. Lucrurile au mers bine, a construit şapte-opt vile. Se părea că afacerea avea să devină una cu reale posibilităţi de extindere rapidă.

În toamna lui 2008, la petrecerea despre care vorbeam, constructorul îşi etala realizările. O făcea din perspectivă personală, atribuindu-şi merite care de fapt erau ale situaţiei economice încă favorabile.

Am intervenit în discuţie, sugerându-i pe un ton politicos că ar fi bine să-şi oprească extinderea şi să pună ceva bani deoparte. Criza bate la uşă şi vin vremuri grele pentru domeniu, argumentam eu. Discuţia s-a întrerupt brusc şi constructorul m-a privit ca pe un ciudat. La fel şi interlocutorii săi. De unde ştiu eu toate astea? Lucrez în presă, scriu articole pe teme imobiliare, sunt conectat la evenimentele internaţionale şi ştiu că valul probelmelor financiare este pe cale să-şi facă simţită prezenţa şi în Româ