În decembrie 2009 s-a închis un cerc. Am lăsat în urmă 20 de ani de la evenimentele din decembrie '89. Şi am intrat, iată, începând cu acest ianuarie 2010, în anul 21. Un an greu. Din cauza crizei, care va continua - chiar dacă în acest an economia va ieşi din recesiune - se vor închide fabrici, companii din servicii ori din alte sectoare, mii şi mii de oameni îşi vor pierde locurile de muncă, salariile vor îngheţa, bugetul va purta semnul austerităţii. Avem însă şi speranţa unor stabilizări: preţurile nu vor exploda, cursul de schimb n-o va lua razna.
Două întrebări grele îşi aşteaptă însă răspunsurile: 1) vor putea fi făcuţi, în acest an, paşi decisivi pentru însănătoşirea economiei fără a dezorganiza producţia? 2) Vom avea parte de o înnoire radicală a comportamentului companiilor, al investitorilor, comercianţilor şi salariaţilor? Răspunsul va fi afirmativ numai dacă 2010 va fi anul accelerării atât de mult râvnite a reformelor structurale.
Accelerarea reformelor?! Dintre multe sensuri ale acestei sintagme, folosite până la demonetizare timp de 20 de ani, unul este mai actual ca oricând: primenirea unor stări de lucruri. Noi, românii, aveam de multă vreme nevoie de primenire în politică, în economie, în cultură, în morală.
Aveam nevoie de primenirea întregii societăţi. În decembrie ‘89, împlinirea acestei nevoi a devenit posibilă. Şi am pornit să facem reforme. Inclusiv în economie. Timp de 20 de ani a fost creat un curent favorabil liberei iniţiative economice. Dar, în tot acest timp, viaţa afacerilor s-a cuplat mult prea încet cu piaţa. Iar societatea românească s-a împăcat greu cu adevărul pus în ecuaţie de laureatul Nobel Milton Friedman, care pleca de la ideea că în natură frunzele sunt mai dese şi mai mari acolo unde e mai mult soare. Şi observa că la fel se petrec lucrurile şi în economie: apar mai mult profit, mai multe
