Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CV alb-negru

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 4 ianuarie 2010 ·

Mark Wotte, noul antrenor al Craiovei, a pregătit doi ani naţionala de tineret a Olandei, dar a retrogradat în vara lui 2009 cu Southampton în Liga a III-a engleză

Universitatea şi-a găsit "principal" în Olanda! După mai multe serii de negocieri cu tehnicieni din Benelux, oltenii s-au oprit la Mark Wotte (49 de ani), liber de contract din iulie 2009, cînd a fost demis de la Southampton. Olandezul fusese instalat în ianuarie, dar nu a reuşit să-i salveze pe "sfinţi" de la retrogradarea în liga a treia engleză

Fost fundaş al lui Feyenoord, Mark Wotte şi-a încheiat cariera de fotbalist la numai 26 de ani din cauza unei accidentări grave. Ca antrenor, olandezul a fost director tehnic la Feyenoord şi a pregătit, printre altele, naţionala U 21 a Olandei, mai multe echipe mici din Olanda, precum şi pe Ismaily din Egipt şi pe Al Ahli din Qatar.

Pe un an şi jumătate

El va sosi în această săptămînă în România şi urmează să semneze un contract pe un an şi jumătate cu opţiune de prelungire. Wotte va stabili staff-ul său tehnic şi programul de pregătire al oltenilor. Pe 8 ianuarie, vor veni în ţară străinii din lotul Craiovei, iar pe 11 ianuarie e programată reunirea restului echipei.

9 echipe de club a antrenat Wotte în cariera sa, fără să cîştige vreun trofeu

Piţi a refuzat

Patronul Adrian Mititelu a purtat negocieri cu mai mulţi tehnicieni în încercarea de a găsi un antrenor pentru Universitatea. Primul pe listă a fost Victor Piţurcă, dar după mai multe luni de discuţii, Mititelu nu a ajuns la un acord cu fostul selecţioner, din cauza pretenţiilor acestuia. Pe listă s-a mai aflat olandezul Luc Nijholt, liber de contract.

Mark Wotte, noul antrenor al Craiovei, a pregătit doi ani naţionala de tineret a Olandei, dar a retrogradat în vara lui 2009 cu Southampton în Liga a III-a engleză

Universit

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 44 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°