Are o relaţie afectivă cu Capitala, dar iubeşte matematica. Îşi împarte timpul între starea de contemplaţie dată de ştiinţa exactă şi organizarea de minirevolte pentru a împiedica distrugerea oraşului adoptiv.
Fără falsă modestie, Nicuşor Dan recunoaşte: „la matematică am fost întotdeauna foarte bun, am participat la nenumărate olimpiade şi niciodată nu am luat o notă mică“. Este singura frază rostită ferm de bărbatul care nu-şi arată deloc vârsta şi care, de cele mai multe ori, afişează un surâs ezitant.
Este preşedintele „Salvaţi Bucureştiul“
În rest, cuvinte şovăiesc pe buze vreme îndelungată înainte de a fi rostite. În scris însă, matematicianul îşi demonstrează precizia şi logica ideilor. Vorbeşte de matematica ca de iubirea vieţii sale de care însă nu prea are timp, implicat în tot soiul de activităţi de voluntariat în organizaţii de profil.
Cea mai importantă dintre ele este salvarea Bucureştiului, oraşul care i-a devenit drag odată cu începerea facultăţii şi cu care s-a identificat chiar dacă oraşul nu l-a adoptat şi în acte.
„Nu am buletin de Bucureşti pentru că nu mi-am cumpărat o casă aici, însă asta nu mă impedică să nu mă identific cu acest oraş. Tot ce loveşte acest oraş, resimt şi eu şi dacă cineva îl agresează, reacţionez pentru că este ca şi cum m-ar agresa pe mine“.
Primele impresii despre Capitală le are din perioada studenţiei. „Locuiam în Grozăveşti, aveam o Dacie 1100 care avea vreo 20 de ani şi mergea împinsă. Vedeam filme la Cinematecă şi în Preoteasa. Citeam matematică zece ore pe zi, tratate stufoase, convins fiind că în acest fel, voi ajunge cel mai mare matematician al lumii. Nu ratam însă niciun chef studenţesc. Aveam mare succes la chimiste“, îşi aminteşte Nicuşor.
Nu-şi aminteşte să fi avut acest „spirit revoluţionar“ dintotdeauna şi crede că şi l-a cultivat mai degrabă în cei şase a
