Mircea Mihăieş: "O scenă antologică din filmul „Timpuri noi” ni-l înfăţişa pe Chaplin, muncitor într-o fabrică, lucrând la o maşinărie ultramodernă." Sursa: EVZ

Stătea în picioare şi executa, mecanic-monoton, o singură mişcare: strângea cu un cleşte lung şuruburile pieselor aduse în faţa lui de o bandă rulantă. Operaţiunea nu era atât grea, cât înnebunitoare prin ste reotipie. Drept consecinţă, abrutizat de munca depusă, la ieşirea din tură per sonajul continuă să execute, fără cleşte şi fără şuruburi, minute în şir, miş cările pe care le exersase întreaga zi.

Secvenţa mi-a venit în minte urmărind ceea ce se întâmplă la televiziuni şi în presă de la încheierea alegerilor încoace. Ca şi cum n-ar fi reuşit să scape de mişcările spasmodice din faţa bandei rulante a dezinformării şi minciunii, realizatorii de talk-show-uri ignoră că funcţia de şef al statului a fost adjudecată.

Prinşi în mecanismul militantismului pesedisto-liberal, ei continuă să dea prosteşte din mâini şi din picioare, perorând bezmetic, făcând din ţânţar armăsar şi pompând pe ecrane imaginea unei Românii inspirate de versetul 9 al Apocalipsei: „Chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. (...) Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă în luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea de a vătăma pe oameni.”

Nu cedez ispitei de a pune sub aceste descrieri numele celor care, şi de Crăciun, şi de Anul Nou, n-au găsit altceva mai bun decât să otrăvească odihna oamenilor. Ca nişte ap