Lavinia a făcut din pictură un stil de viaţă, o punte de legătură între ea şi ceilalţi. Este mai mult decât mesaj, dialog şi confesiune

Lavinia este profesor de pictură şi grafică în cadrul Şcolii populare de arte şi meserii „Ilie Micu“ din Sibiu şi în mod evident pictează, asta a făcut dintotdeauna, iar îndeletnicirea aceasta i-a intrat, într-un fel firesc în ritualul zilei. Crede că şi mediul în care s-a născut a ajutat-o, pentru că acasă pictau mama şi unchiul ei. Îşi aminteşte că încă nu rostea cuvinte, dar se simţea „îndreptăţită“ să intervină cu tuşe în lucrările unchiului, care uneori o ţinea în braţe în timp ce picta. Mai mult de atât „mama mă învăţa să desenez ţinâdu-mi mâna într-a ei. Îmi făcea desene cu gem de măceşe pe feliile de pâine cu unt sau în grişul cu lapte“ spune pictoriţa.

Pictură în sânge

Petrecea ore-n şir desenând sau mâzgălind pe tot ceea ce îi era permis. Le făcea colegilor de şcoală sau grădiniţă desene şi era firesc să se îndrepte spre studii în domeniul artei, dar abia în facultate a simţit senzaţia că tot ceea ce făcea era un automatism, un exerciţiu şi de ce nu instinctualitate. „Pictez pentru că în mine se află acest stimul, sămânţă, nevoie, pornire de a picta, dar a face artă este este sarcina pe care o am de îndeplinit, rostul pe care îl descopăr în sensul vieţii mele“ spune Lavinia.

A urmat cursuri de ceramică, iar la 12-13 ani mama ei i-a sugerat să facă desene „mai serioase“, i-a pus în braţe un album al lui Petrescu şi a pus-o să copieze naturi statice, cu mere şi cărţi. Mama a pregătit-o şi pentru liceul de artă şi astfel desena primele naturi statice după surse de inspiraţie: câteva cutii de chibrituri răsturnate. La sugestia unui profesor din liceu, s-a îndreptat apoi către studii universitare în domeniul graficii şi recunoaşte că s-ar fi putut îndrepta spre meserii mai bine plătite. La inter