În 2008, mergându-le din plin cea mai mare parte a anului şi doar ceva mai slab spre sfârşit, băncile din România, aproape în totalitate străine, au obţinut profituri-record de peste 1 miliard de euro la afaceri în fond modeste, pe cât putea oferi de fapt România. Profiturile au fost atât de mari, prin raportare la afacerile derulate, încât băncile din România au fost clasate pe primul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al rentabilităţii.
Banca Central-Europeană, care emite şi are în grijă euro şi care a întocmit clasamentul, a numit acest lucru rentabilitate, deşi mult mai potrivit ar fi fost un alt termen. De ce?! Era vorba de absolut aceleaşi bănci din alte ţări membre ale Uniunii Europene şi dacă acestea - repetăm, aceleaşi bănci - au obţinut în România profituri comparativ mai mari, chiar şi la afaceri mai mici, înseamnă că au realizat acest lucru impunând aici marje mai mari de dobândă (diferenţa dintre dobânzile pe care le percep la credite şi dobânzile cu care onorează depozitele), precum şi comisioane mai ridicate şi mai numeroase.
Mai pe scurt, practicând o cămătăreală, pentru că aici nu le dă nimeni peste mână şi îşi permit ceea ce în ţările lor de origine nici măcar nu gândesc să încerce. Deci, termenul mai potrivit ar fi fost jaf, şi nu rentabilitate!
Ei bine, în 2009, după estimări preliminare, profiturile aceloraşi bănci în România au scăzut de peste şase ori şi, dacă nu era statul român, care în nesăbuinţa lui a înlocuit ajustările necesare în condiţiile crizei cu împrumuturi masive, inclusiv de la bănci locale, pentru a plăti salarii şi pensii, băncile străine din România ar fi încheiat anul pe roşu. Au încetat băncile străine cămătăreala în România? Nu, ba chiar deloc! Au cules însă ceea ce au sădit!
De îndată ce s-au simţit adierile crizei, băncile străine s-au năpustit pe propriii clienţi s
