Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: S-a terminat vacanţa pentru cei care lucrează în străinătate

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Vacanţa petrecută alături de familii şi prieteni a trecut repede, spun craiovenii care au aşteptat un an întreg sărbătorile de iarnă. Acum se întorc printre străini.

Şi-au luat gândul de la sărmăluţe, cârnaţii, piftii şi cozonaci olteneşti şi au plecat din nou să câştige bani în Italia, Germania sau Spania. Autocarele care au plecat în aceste zile din Craiova erau ticsite, de bagaje şi pasageri care se întorc la muncă în străinătate. Carmina este una dintre craiovencele care muncesc în Spania de mai bine de cinci ani.

Tânăra ne-a povestit că nu mai venise acasă, la Craiova, de trei ani. „Abia anul acesta am reuşit să vin să-mi văd părinţii şi prietenii. Am stat încă trei zile după Revelion şi acum trebuie să mă întorc la muncă”, ne-a spus tânăra.

În Spania locuieşte la Malaga şi lucrează într-o brutărie. „Chiar dacă acolo se fac cele mai multe specialităţi de pâine tot nu m-am îndurat şi am luat la pachet pîine făcută în ţest de bunica mea. Am luat şi sarmale, murături şi afumătură”, ne-a povestit Carmina.

Aflux de călători la Frontieră

Ca în fiecare an, sărbătorile de iarnă readuc în ţară mulţi dintre cetăţenii români stabiliţi legal în străinătate - pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, dar şi tot mai mulţi cetăţeni străini care au dorit să-şi petreacă câteva zile de vacanţă în România. Ca urmare a acestui fapt, în ultimele zile, în punctele de trecere a Frontierei Dolj, s-au înregistrat creşteri semnificative ale traficului de persoane şi ale mijloacelor de transport.

Poliţiştii de frontieră doljeni spun că sunt pregătiţi pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei, generat de finalul sărbătorilor de iarnă. Traficul în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat şi Bechet se desfăşoară fluent, neexistând deocamdată aglomerări.

În această perioadă, poliţiştii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°