Romanele de aventuri ale scriitorului francez, editate din 13 ianuarie de Adevărul Holding, au inspirat regizorii de pretutindeni.
De săptămâna viitoare, în fiecare miercuri, câte un volum din colecţia Jules Verne va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“ şi suplimentul „Adevărul literar şi artistic“.
Editura Adevărul va publica toate scrierile lui Jules Verne, într-o colecţie îmbunătăţită considerabil faţă de ediţia originală, introducând mai multe ilustraţii preluate din prima ediţie franceză. Primele două titluri ale colecţiei, „20.000 de leghe sub mări“ şi „Insula misterioasă“ (volumul I), vor fi distribuite gratuit la 13, respectiv 20 ianuarie, într-un tiraj special de 300.000 de exemplare, pentru fiecare titlu, tuturor cititorilor şi abonaţilor ziarului „Adevărul“. Începând cu 27 ianuarie, data la care va apărea volumul al doilea din „Insula misterioasă“, preţul unui exemplar va fi de 10,99 lei.
Aventuri pe celuloid
Fabuloasele poveşti ale lui Jules Verne au inspirat încă de la începuturile cinematografiei marii regizori. Astfel, prima adaptare a fost în 1901 după „Copiii Căpitanului Grant“, produs de Charles Pathé şi regizat de Ferdinand Zecca. În 1902, la numai şapte ani după ce fraţii Lumière au realizat prima proiecţie de film din istorie, regizorul francez Georges Méliès creează un film lung pentru acea vreme, de douăsprezece minute. Acesta se numea „Le voyage dans la Lune“ şi era inspirat din romanul „De la Pământ la Lună“ de Jules Verne şi „Primii oameni în Lună“ de H. G. Wells, fiind una dintre primele capodopere ale cinematografiei datorită efectelor speciale.
Primul film ştiinţifico-fantastic produs în 1954 de însuşi Walt Disney a fost tot o adaptare după „20.000 de leghe sub mări“. Filmul îi avea în distribuţie pe Kirk Douglas, în rolul lui Ned Land, pe James Mason în rolul C