Copilul va învăţa la Liceul de muzică şi pentru prima dată în viaţă i s-a pus un nai în mână. Vasilică Viţă, bieţelul de 12 ani care a mâncat de la groapa de gunoi timp de şapte ani, a fost reînscris la şcoală.
Vasilică Viţă, băieţelul în vârstă de 12 ani, care timp de şapte ani a mâncat şi a trăit de la groapa de gunoi împreună cu părinţii săi, a mers astăzi din nou la şcoală. Mitel Pasăre, profesor de nai la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Târgu-Jiu, a fost impresionat de situaţia dramatică în care s-a găsit copilul, şi a dorit să-l ajute să-şi reia cursurile. Vasilică a abandonat, anul trecut, şcoala, în clasa a V-a, după primul semestru, pentru că nu mai avea haine să meargă la cursuri. Mitel Pasăre a prezentat cazul conducerii şcolii, care a decis că se poate înscrie tot în clasa a V-a pentru a termina şi semestrul doi.
Mitel Pasăre a venit astăzi şi l-a luat pe Vasilică de la locuinţa socială din cartierul Iezureni, după care l-a dus la noua lui şcoală. Băieţelul a făcut cunoştinţă cu profosorul diriginte şi noii săi colegi, de la care a luat şi primele lecţii de nai. Vasilică a ţinut pentru prima dată în viaţa lui un nai în mână, dar a reuşit să scoată priemele sunetele muzicale. „Merită să aibă o şansă şi să fie ajutat, pentru că este un copil cuminte“, a spus Mitel Pasăre.
Cristina şi George, elevi în clasa a VI-a, l-au învăţat pe noul lor coleg cum să ţină în mână instrumentul. „Cred că va învăţa repede să cânte, pentru că deja a scos câteva sunete“, spune George. Colegii i-au oferit lui Vasilică un costum specific şcolii la care s-a înscris, un ghiozdan şi ghete.
A învăţat la lumina lumânării
Vasilică a fost premiant în clasele primare, iar în clasa a V-a a avut numai note foarte bune . Acesta a stat timp de două luni într-un cort, lângă groapa de gunoi, împreună cu părinţ