Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ziua" şi "Gardianul", doar online

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 ianuarie 2010 ·

Cotidianul "Ziua" îşi suspendă apariţia în format tipărit începând din 7 ianuarie, urmând să rămână exclusiv online până la "echilibrarea balanţei financiare", se arată într-un comunicat semnat de Mihai Pâlşu, directorul general al publicaţiei. Alecu Racoviceanu, redactorul şef al ziarului "Gardianul" a confirmat că şi această publicaţie rămâne doar în variantă online. Potrivit comunicatului, "proprietarii Grupului de presă "Ziua" au luat decizia de a suspenda apariţia cotidianului "Ziua", ediţia print, începând cu 7 ianuarie 2010, până la echilibrarea balanţei financiare.

Ediţia online a ziarului "Ziua" va continua să fie editată în aceleaşi condiţii ca şi până acum". Astfel, începând de mâine, 6 ianuarie, angajaţii grupului de presă "Ziua" care nu fac parte din echipa redacţională Ziua online vor primi preavizul legal de încheiere a contractului de muncă. La începutul lui noiembrie 2009, ziarul "Ziua" a renunţat la ediţia de luni tipărită, aceasta fiind editată exclusiv online, publicaţia având de atunci ediţii tipărite de marţi până sâmbătă. Ziarul "Ziua" este editat de grupul de presă Ziua, deţinut 100% de Asociaţia Salariaţilor Petrom. Conform Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT), cotidianul "Ziua" a raportat, pentru perioada iulie - septembrie 2009, vânzări de 10.954 de exemplare pe apariţie în iulie 2009, de 11.352 de exemplare în august şi de 10.796 de exemplare în septembrie.

Şi "Gardianul" se închide

Ziarul "Gardianul", aflat într-o situaţie financiară dificilă, îşi încetează apariţia. Ziarul Gardianul îşi suspendă apariţia în print începând cu 6 ianuarie, fiind editat exclusiv online.

La această oră colegiul de conducere al ziarului se află într-o şedinţă cu toţi membrii redacţiei. Conform unor surse din redacţie, în acest moment nu se ştie exact ce se va întâmpla. "Foarte probabil o să rămânem d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°