CRBL, liderul trupei de hip-hop Simplu, Răzvan Mazilu şi Monica Petrică au găsit acelaşi ritm al comunicării la Teatrul Odeon din Bucureşti. Muzica lui Bach este limbajul comun ideal, care leagă stilul de viaţă al băiatului de cartier, al vecinei iscoditoare de la un etaj oarecare şi al unor tineri care se îndrăgostesc.
Bach poate fi un antidot la manelizarea oraşului, pentru că acoperă zgomotele lui inutile - claxoanele irascibile sau frânele convulsive. Bach dizolvă cenuşiul tăcut al blocului de vizavi şi salvează ziua din încrâncenarea ei. Iar „Block Bach" sublimează poezia cotidianului, dându-i un alt sens al receptării.
O scară de bloc şi patru apartamente: viermuiala „blocatarilor" este redusă la patru poveşti. CRBL stă aşezat pe trepte, adulmecând fiecare singurătate care trece pe lângă el. Pe scări coboară o doamnă în vârstă, un tânăr, dar şi frumoasa blocului. Păşesc unii prin umbrele altora. CRBL se alătură convoiului morţilor vii. Istoria se repetă în ziua următoare. Acelaşi traseu care nu ia în calcul dialogul. Apoi, ceva se schimbă.
Tinerii îşi surprind privirile, iar dansul contemporan este contaminat de puterea cinetică a flirtului. Monica Petrică şi Răzvan Mazilu emană sexualitate prin fiecare modulaţie a încheieturilor. De aici şi până la cea mai puternică imagine a spectacolului nu mai este decât un pas de dans. Scena sărutului izolează lumea perfectă a îndrăgostiţilor de însuşi spaţiul în care s-au cunoscut.
Dragostea face abstracţie de blocul în care s-a întâmplat, chiar dacă punctul ei culminant devine semn de exclamare tocmai între cei patru pereţi ai cutiei de chibrituri de sorginte comunistă.
Chiar şi viaţa la bloc, într-o suprafaţă care confiscă intimitatea, poate fi palpitantă. Cei doi dansează şi colorează cenuşiul. Proiecţiile video ale Casei Gontz îi sechestrează pe spectatori. Le inhibă evadarea. Îi obligă să
