Dacă e să dăm crezare Guvernului, anul acesta vom avea parte de cea mai mare – poate prima, de altfel – restructurare a sectorului bugetar. Mulţi se îndoiesc că ea se va produce, că guvernanţii – indiferent de iminenţa unor alegeri sau nu – nu vor fi capabili să ducă acest lucru la bun sfîrşit, că îl vor mima şi rostogoli, păcălind şi naţiunea, şi Fondul Monetar Internaţional, pentru că de fapt n-au nici ştiinţa, nici interesul de a duce la capăt acest proiect. Nu ştiu cît de pregătit e cabinetul Boc la capitolul voinţă, dar sînt obligat ca măcar o vreme să-i acord prezumţia de bună intenţie. Pînă în acest moment însă, pare complet nepregătit la capitolul comunicare.

În condiţiile în care suntem de acord că unele instituţii gem de funcţionari care freacă menta dar în altele lipseşte numărul necesar pentru o bună interfaţă cu publicul, că sunt prea multe materii predate de prea mulţi profesori, dar în acelaşi timp că sînt localităţi unde copiilor nu are cine să le predea, că unele spitale risipesc banii sau mîncarea în vreme ce altele sînt supraaglomerate şi dotate cu ce mai aduc medicii de-acasă, atunci analiza devine primul cuvînt-cheie. Iar comunicarea al doilea.

Să vorbeşti de aproape un an de nevoia reformării aparatului de stat şi a restructurării bugetarilor, să faci din asta cheia de boltă a programului electoral şi guvernamental, dar să nu fii în stare după atîta timp să spui cum şi în funcţie de ce criterii vei face acest lucru mi se pare inadmisibil. Vreau să ştiu cine pleacă, de ce pleacă, de unde pleacă şi cum mă va afecta asta pe mine, chiar dacă nu sînt profesor sau medic. Vreau să ştiu ce perspective au cei care pleacă şi cum mă afectează inclusiv acest lucru. Avem nevoie cu toţii să ştim de ce trebuie să fie profesorii mai puţini cu 15 mii, cît se economiseşte în felul ăsta şi unde se duc banii, dacă se duc în altă parte sau trebuie eco